Vi se par mari adesea cozile la ieşirea sau intrarea în Iaşi? Aveţi puţină răbdare!

Decizie surpriză: semafoare la toate cele patru treceri de pietoni din Valea Lupului

miercuri, 20 martie 2019, 02:50
2 MIN
 Decizie surpriză: semafoare la toate cele patru treceri de pietoni din Valea Lupului

Decizia a fost luată ieri, la Prefectură. „Consider că siguranţa şi viaţa pietonilor este cea mai importantă. Evident, pe termen lung, cea mai bună soluţie rămâne construirea de pasarele“, a spus prefectul, întrebat despre viitoarea îngreunare a traficului din zonă. Reprezentanţii Primăriei Iaşi au spus că lucrările vor fi finalizate în vara acestui an.

S-a decis: drumul european care trece prin Valea Lupului va fi puternic semaforizat, pentru siguranţa locuitorilor acestei localităţi. De asemenea, va fi înfiinţată încă o trecere de pietoni, în vârful dealului de la Antibiotice, iar pe tot acest traseu, pe o parte şi de alta a drumului, vor fi înfiinţate 9 alveole pentru mijloacele de transport. Acestea vor construite până în vară. Întrebarea este dacă aceste patru treceri de pietoni, plus semafoarele, nu vor îngreuna şi mai mult traficul la principala ieşire şi intrare din municipiul Iaşi.

Pasarele aeriene, un vis îndepărtat

Ieri, la întâlnirea instituţiilor şi ONG-urilor din domeniul siguranţei rutiere care a avut loc ca Casa Pătrată, sub egida Prefecturii, s-a vorbit intens despre implicaţiile acestor noi semafoare din Valea Lupului. „În urma discuţiilor anterioare, printr-un parteneriat încheiat între Primăria Municipiului Iaşi şi Primăria Valea Lupului s-au identificat soluţii pentru o serie de măsuri pe termen scurt. Astfel, în câteva luni vor fi amenajate încă nouă alveole pentru staţii de transport în comun, cinci pe partea municipiului Iaşi şi patru pe partea comunei Valea Lupului, iar trecerile de pietoni urmează să fie semaforizate şi amenajate cu insule de refugiu, prioritară fiind siguranţa pietonilor. Chiar dacă există voci precum că semaforizarea trecerilor de pietoni va afecta fluenţa traficului auto, consider că siguranţa şi viaţa pietonilor este cea mai importantă. Evident, pe termen lung, cea mai bună soluţie rămâne construirea de pasarele pietonale, investiţii care vor conducea şi la fluidizarea traficului auto. În acest sens, urmează să fie realizat un studiu care să stabilească dacă şi unde pot fi construite aceste pasarele, şi apoi, printr-un parteneriat între cele două primării, să se identifice şi sursele de finanţare“, a precizat Marian Şerbescu, prefectul Judeţului Iaşi.

Trei zebre, plus una nouă

Cele patru treceri de pietoni care vor fi semaforizate sunt la Popas Păcurari, la fostul Daewoo, la Rombat şi în vârful dealului, la Antibiotice, cea nouă. De asemenea, reprezentanţii Primăriei Iaşi au spus că lucrările vor fi finalizate în vara acestui an. La întâlnirea de ieri care a avut loc la Prefectura Iaşi – Consiliul Consultativ pentru Siguranţă Rutieră se desfăşoară de mai multe ori pe an. Ieri, reprezentanţii Primăriei Iaşi, ai Prefecturii Iaşi, Poliţia Rutieră Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi şi cei de la Asociaţia pentru Protecţia Rutieră „WorldStreet“, dar şi de la Clubul Sportiv XS Motorsport Iaşi au discutat soluţii despre reducerea accidentelor rutiere din judeţul Iaşi. 

 

 

Comentarii