Detalii revoltătoare din dosarul celor trei poliţişti prinşi cu mită. Au pretins şi luat 24 de şpăgi de la şoferi

joi, 12 octombrie 2023, 01:50
3 MIN
 Detalii revoltătoare din dosarul celor trei poliţişti prinşi cu mită. Au pretins şi luat 24 de şpăgi de la şoferi

Cei trei poliţişti ieşeni reţinuţi ieri pentru luare de mită “cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe linie rutieră” au ajuns ieri în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, cerută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Procurorii îi acuză pe cei trei poliţişti de la Secţia de Poliţie Rurală 6 Paşcani că ar fi primit mită în mod repetat de la conducătorii auto opriţi în trafic, pentru a nu-i sancţiona contravenţional. Pentru doi dintre poliţişti, magistraţii Tribunalului au dispus arestul preventiv pe o durată de 30 de zile, iar pentru al treilea au impus măsura arestului la domiciliu.

Lucian Alexa, Gheorghe Popa şi Ovidiu Petru Pantelimon, poliţiştii reţinuţi în acest caz, erau arondaţi posturilor de poliţie de la Cristeşti şi Lespezi, de lângă Paşcani.

„În fapt, faţă de cei trei agenţi de poliţie se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, constând în aceea că, având atribuţii pe linia controlului rutier şi în baza aceloraşi rezoluţii infracţionale, au pretins şi primit diferite sume de bani de la conducătorii auto opriţi în trafic pentru a nu-i sancţiona contravenţional”, se arată într-un comunicat al ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Luni seara, DGA Iaşi a organizat un flagrant cu bani marcaţi, iar marţi „ofiţeri de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au pus în aplicare un număr de trei mandate de percheziţie domiciliară la Posturile de Poliţie Cristeşti şi Lespezi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Secţia de Poliţie Rurală 6 Paşcani, într-o cauză penală care vizează săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe linie rutieră. De asemenea, au fost puse în aplicare patru mandate de aducere privind un număr de patru suspecţi, dintre care trei au calitatea de agenţi de poliţie în cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 6 Paşcani”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus ieri reţinerea pentru 24 de ore a celor trei poliţişti, iar după amiază i-au prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

Magistraţii Tribunalului Iaşi au dispus “emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă” pe o durată de 30 de zile, pe numele a doi dintre cei trei poliţişti: Lucian Alexa şi Ovidiu-Petru Pantelimon. Ambii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă pe care Alexa ar fi săvârşit-o de 12 ori, iar Pantelimon de 11 ori.

În ce-l priveşte pe cel de-al treilea poliţist, Gheorghe Popa, acesta este cercetat pentru aceeaşi faptă ca şi ceilalţi doi, doar că ar fi luat mită de mai puţine ori decât colegii săi (3 acte materiale). Pentru el, Tribunalul a decis măsura arestului preventiv la domiciliu, pentru 30 de zile. În plus, nu are voie să comunice, “direct sau indirect, prin niciun mijloc de comunicare cu coinculpaţii Alexa Lucian şi Pantelimon Ovidiu-Petru, cu martorii din lucrări audiaţi sau care vor fi audiaţi”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Iaşi.

Poliţiştii, din calitatea de inculpaţi, au 48 de ore la dispoziţie ca să conteste măsurile dictate de judecători. 

Comentarii