Un studiu recent, publicat în revista PNAS Nexus oferă o perspectivă cheie asupra modificărilor biomecanice ale discurilor vertebrale în cazurile persoanelor care se confruntă cu diabetul zaharat de tip 2, legând această afecțiune de un risc crescut de degenerare a discurilor.

Discurile intervertebrale acționează ca niște perne între oasele coloanei vertebrale, oferind flexibilitate și absorbind șocurile.

Cu toate acestea, la persoanele care suferă de diabet zaharat de tip 2, aceste discuri devin mai rigide și își schimbă forma prematur, ceea ce le afectează capacitatea de a suporta eficient presiunea.

Această alterare a comportamentului discurilor contribuie la o prevalență mai mare a durerilor lombare în rândul pacienților diabetici, o afecțiune care reprezintă una dintre principalele cauze de invaliditate la nivel mondial.

Recenta cercetare a urmărit să aprofundeze proprietățile biomecanice ale discurilor intervertebrale pentru a înțelege mai bine evoluția degenerării discurilor în cazul diabetului și pentru a deschide calea pentru dezvoltarea unor tratamente specifice și a unor măsuri preventive.

„Aceste descoperiri oferă o perspectivă nouă asupra mecanismelor potențiale care stau la baza deteriorării țesutului discal legat de diabet și pot informa despre dezvoltarea de strategii preventive și terapeutice pentru această afecțiune debilitantă”, afirmă cercetătorii într-un comunicat al universității.

Echipa s-a concentrat asupra mecanismelor de deformare la scară nanometrică a fibrilelor de colagen din interiorul discului, care sunt esențiale pentru capacitatea acestuia de a absorbi forțele de compresie.

Cu ajutorul difractometriei, tehnicii dispersiei razelor X sub unghi redus bazată pe sincrotron (SAXS), o tehnică experimentală sofisticată, cercetătorii au observat modul în care fibrilele de colagen la șobolanii sănătoși se rotesc și se întind sub compresie, permițând o disipare eficientă a energiei.

În contrast puternic, discurile de la șobolanii cu diabet zaharat de tip 2 au prezentat o afectare semnificativă a acestui proces, cu o rotație și o întindere redusă a fibrilelor de colagen, ceea ce indică o capacitate diminuată de a rezista la presiune.

Mai mult, în cazul șobolanilor diabetici, discurile prezentau o rigiditate crescută și o concentrație mai mare de legături încrucișate neenzimatice în cadrul fibrilelor de colagen.

Aceste legături încrucișate, un rezultat al hiperglicemiei (niveluri ridicate de zahăr în sânge), restricționează capacitatea fibrilelor de a aluneca unele pe lângă altele, limitând deformarea plastică a discului și făcându-l mai fragil și mai puțin capabil să facă față stresului mecanic.

Aceste descoperiri fac lumină asupra modurilor complicate în care diabetul zaharat de tip 2 poate afecta țesutul discurilor lombare, subliniind întreruperea mecanismelor eficiente de deformare care sunt vitale pentru funcționarea sănătoasă a coloanei vertebrale.

Studiul subliniază importanța gestionării diabetului nu numai pentru a controla nivelul de zahăr din sânge, ci și pentru a preveni efectele debilitante ale durerilor lombare și ale degenerării discurilor induse de diabet.