Dineu cu proşti: Mălăele şi Caramitru revin la Iaşi azi şi mâine

luni, 04 februarie 2019, 02:50
1 MIN
 Dineu cu proşti: Mălăele şi Caramitru revin la Iaşi azi şi mâine

Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru şi Medeea Marinescu vor urca astăzi şi mâine pe scena Sălii Mari de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi în cadrul spectacolului „Dineu cu proşti“, o comedie despre prostie scrisă de către Francis Veber. Spectacolul se va juca de la ora 20, preţul unui bilet variind între 120 şi 150 de lei, în funcţie de aşezarea în sală. 

Publicul va avea ocazia să-l vadă pe actorul Horaţiu Mălăele în rolul lui François, un artizan de poduri din beţe de chibrit, bărbat părăsit de nevastă şi considerat „prost cu spume“. Acesta este invitat pe neaşteptate la un dineu care nu reprezintă decât un pariu făcut de un grup de intelectuali, fiecare dintre membrii grupului având „obligaţia“ să vină cu cel mai mare prost pe care îl pot găsi.

Dineul are loc în fiecare miercuri, iar în cadrul petrecerii, invitaţii (proştii) sunt încurajaţi să vorbească şi să-şi împărtăşească cu cei din jur „talentele“. În spatele seninătăţii şi inocenţei lui François se asunde însă o dramă, iar după mai bine de o oră de râs, publicul va fi pus în faţa unei tragedii care îi va face să se gândească de două ori înainte de a râde sau de a face pe cineva „prost“. Biletele pot fi achiziţionate la agenţia Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 19.00.

 

 

Comentarii