De Business

Punem punctul pe știi

Directorul ieşean de la Finanţarea Investiţiilor Rurale a avut salariu mai mare decât ministrul Boloş. Iată-i şi averea!

marți, 27 iunie 2023, 01:50
2 MIN
 Directorul ieşean de la Finanţarea Investiţiilor Rurale a avut salariu mai mare decât ministrul Boloş. Iată-i şi averea!

O duce bine: Ficu Anghel, directorul instituţiei din Iaşi care gestionează banii europeni alocaţi investiţiilor rurale din regiunea Moldovei a avut anul trecut o leafă de aproape 13.000 de lei/lună, echivalentul sumei de 2.650 de euro, salariu pe care l-a încasat de la Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (CRFIR) 1 Nord – Est Iaşi, instituţie subordonată Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Şi Marcel Boloş care a avut pe mână bani europeni, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene din România, actual ministru al Finantelor, a câştigat ceva mai puţin ca Anghel de la Iaşi: 8.400 de lei/lună, echivalentul sumei de 1.720 de euro, dacă e să ne luăm după documentele oficiale semnate de aceştia în 2023 si aferente anului 2022.

Câteva dintre menţiunile pe care Anghel le-a făcut în cea mai recentă declaraţie de avere, completată pe 6 martie 2023: un venit total pe anul trecut din salariile de la CRFIR 1 Nord – Est de 155.000 de lei, adică aproape 31.600 de euro în cont la sfârşitul lui 2022, un apartament donat copiilor, depozite în valută, acţionar în cadrul unei firme şi împrumuturi în nume personal. Şeful CRFIR 1 Nord – Est a câştigat mai mult anul trecut faţă de 2021 cu 14.000 de lei, în condiţiile în care venitul anual declarat în 2022 (aferent anului anterior) s-a apropiat de 141.000 de lei.

Pe lângă salariile de la instituţia de stat, Anghel a mai obţinut anul trecut şi 2.800 de lei de la un centru de dezvoltare socială. Directorul CRFIR 1 Nord – Est are în Iaşi o casă de 150 mp, dobândită în 2018, cât şi un apartament de 50 mp, însă l-a donat în urmă cu doi ani celor doi copii. Conduce un autoturism Toyota RAV4, an de fabricaţie 2018. Ţine în bănci economii în valută: 4.000 de euro, respectiv 5.000 de dolari, ambele conturi fiind deschise anul trecut. Dacă la casa de locuit deţin ambii soţi o cotă-parte de 50%, terenul intravilan de 1.000 mp din Rediu, judeţul Iaşi, este doar al soţiei, Livioara.

Afacerile firmei Development Training Consulting SRL, cu activitate de formare profesională/consultanţă, la care Anghel deţine 80% din acţiuni, nu au depăşit pragul de 30.000 de lei în perioada 2019-2022, şi a mers doi ani pe pierderi, după cum reiese din situaţiile financiare depuse de societate la Ministerul Finanţelor Publice, consultate de „Ziarul de Iaşi”. Chiar şi aşa, Anghel şi-a trecut soţia în declaraţia de avere recentă cu 78.500 de lei venit anual din salarii obţinute de la aceeaşi societate, pe care o administrează împreună – practic un venit în 2022 de trei ori mai mare decât cifra de afaceri a firmei pe anul trecut, de 25.200 de lei. Tot ea a mai obţinut salarii anul trecut şi de la o altă firmă din Iaşi, un venit total care se ridică la 60.000 de lei, potrivit declaraţiei de avere a directorului CRFIR 1 Nord – Est.

Dacă Anghel a făcut împrumuturi în nume personal de 1.700 de lei, soţia acestuia a scos mai mulţi bani din portofel: aproape 23.000 de lei fiind daţi cu împrumut. Totuşi, familia are şi datorii la bănci până în anul 2026, suma totală a creditelor contractate fiind de 145.000 de lei. 

Cititi si: Directorii ieşeni de la Fonduri Europene trăiesc pe picior mare

Comentarii