Discuţii în contradictoriu

De cele mai multe ori suntem de acord unii cu alţii, dar se întâmplă ca uneori să avem altă părere decât cel care vorbeşte, să fim din alt grup, de altă culoare politică sau pur şi simplu să nu putem fi de acord cu acea persoană din principiu. Ei bine, atunci e ca un fel de război. Mă mir că nu s-a scris/studiat suficient pentru a se înţelege pe deplin fenomenele ce apar în fiecare moment al unei cerţi între doi sau mai mulţi participanţi la trafic, vecini, prieteni, duşmani, soţ şi soţie, fraţi etc. Ar lămuri multe lucruri despre oameni în general.

În mod normal, adică civilizat, doi indivizi care poartă o discuţie în contradictoriu caută să se convingă unul pe celălalt de propriul adevăr prin argumente care să reziste la proba adevărului şi logicii. Dialogurile socratice sunt probabil cel mai vechi, dar şi cel mai bun exemplu în acest sens. Maestrul Socrate abordează fiecare discuţie cu calm şi cumpătare, încercând să scoată la iveală adevărul prin întrebări care sunt ele însele răspunsuri evidente de cele mai multe ori. Feedback-ul continuu dintre participanţii la dialog determină într-un final să se ajungă la o concluzie satisfăcătoare pentru toţi, în mod miraculos, pentru că pur şi simplu nu se mai găsesc argumente împotriva evidenţelor demonstrate. Ca într-un duel în urma căruia învinsul îşi pleacă în semn de recunoaştere, dar şi de apreciere, capul în faţa superiorităţii adversarului, restabilind pacea şi echilibrul. Cel lipsit de argumente la finalul unei lupte de idei se înalţă prin recunoaşterea înfrângerii, nu se înjoseşte.

Ei bine, se pare că cetăţenii moderni s-au îndepărtat foarte mult de acel stil. Astăzi, fie că nu mai are nimeni răbdare să pună întrebări ori să formuleze răspunsuri clare şi logice, fie nu mai are capacitatea necesară de a înţelege adevărul evident atunci când îl vede sau aude. Azi toţi cred că au dreptate, iar acceptarea adevărului altcuiva a devenit un lucru echivalent cu dezonoarea, cu pierderea demnităţii în faţa semenilor, cu înjosirea şi umilirea maximă, aşadar unul imposibil de recunoscut. Duşmăniile se păstrează şi se măresc în intensitate pe măsură ce bătăliile rămân fără o finalitate clară.

Mai mult decât atât, în dorinţa şi încăpăţânarea de a nu recunoaşte adevărul adversarului, mult informatul, imparţialul şi prea evoluatul cetăţean de azi recurge la alte stratageme de luptă, deraind de la subiect fără nicio jenă, ignorând ideea şi scopul final, în speranţa că poate, poate va reuşi să străpungă zidul şi-l va supune definitiv pe celălalt.

Dialogurile de pe grupurile de socializare sunt o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru oricine ar vrea să scrie o altă serie de volume a Dialogurilor, numai că de data aceasta latura umoristică şi cea absurdă, ilogică, ba chiar grotescă ar prevala cu siguranţă. Adevărat postmodernism, o relativitate absolută!

Să zicem că cineva lansează o provocare şi scrie o postare pe un grup de Facebook, echivalentul de azi al agorei de altă dată, în care îşi exprimă consternarea faţă de un lucru din comunitate. În funcţie de cât de concretă sau abstractă este acea provocare, răspunsurile nu vor întârzia să apară. Cu cât e mai serioasă problema, cu atât mai absurde sunt conversaţiile, iar discuţia va deveni un circ, garantat. Foarte puţină lume va rămâne pe subiect, majoritatea vor dezlănţui atacuri la persoană, la numite grupuri, la întreagă comunitate sau chiar la întreaga naţiune. O asemenea postare nu va ajunge niciodată la o concluzie clară, evidentă, ca în scrierile lui Platon, ci va sfârşi într-o mocirlă de nedescris, într-un vacarm plin de ameninţări cu bătaia şi altele asemenea.

Trebuie musai să dau un exemplu pentru că fenomenul este delicios. Discuţia de mai jos e luată prin metoda copy/paste de pe un grup, fără nicio intervenţie de-a mea:

Un Domn X întreabă în postare dacă se poate face ceva împotriva celor care participă la curse pe străzi în timpul nopţii şi care dau muzica tare la maşini tulburând liniştea publică. Răspunsurile, numeroase, sunt astfel:

Domn Y: „Ai grijă cum îţi creşti copilul, să nu ajungă un tâmpit ca ăla cu Golful, aici e problema!”

Doamna A: „Dar cu motoarele ce aveţi? E un mijloc de transport ca şi maşina, pe lângă o mare pasiune. Nu mai are voie omul să circule cu motorul pt că va deranjează pe dvs”

X către A: „Şi calul este un mijloc de transport, stimată doamnă. Sunt convins că ce rămâne în urma lui v-ar deranja şi pe dvs., poate când vă daţi la vale pe motor. Discuţia aici este despre respect pentru vecini. Da, un mijloc de transport, dacă deranjează printr-un zgomot excesiv este o problemă. În multe ţări există restricţii în acest sens în zone rezidenţiale considerate «quiet areas».”

Domn B către X: „Eu zic că aţi greşit locaţia, totuşi v aţi mutat la ţară şi nu în cartier, cred că după spusele dumneavoastră ar trebui amendat şi căruţaşul, grav.”

X către B: „Nu cred că aţi înţeles ce am scris. Mai citiţi o dată, vă rog.”

Domn C către X: „Eu zic că da….. nu va place ce va lasă în urma lui….totuşi mai sunt persoane care îşi câştigă pâinea cu calul”.

X către B: „Deci nu aţi înţeles.”

Doamna K către domnul X: „Stimate domn, merg pe motor. Şi suntem în România, nu în altă ţară. Ne conformăm. Şi pe mine mă deranjează multe lucruri, dar nu fac postări inutile pe fb.”

X către K: „Nu era nevoie să-mi confirmaţi, mi-am dat seama că aveţi această pasiune. Păcat că nu înţelegeţi că acesta este un grup de comunitate. Aici încercăm să găsim soluţii pentru probleme care ne afectează pe toţi. Şi nu ne conformăm că nu e bine. Trebuie să încercăm să facem să fie mai bine.”

Doamna D către K: „Stimată doamna, dumneata nu meriţi să trăieşti în România, meritai să trăieşti în Coreea de Nord, acolo e locul nesimţiţilor care nu ştiu să se folosească de libertate. Nimeni nu spune să mergi cu motocicleta, dar nu mergi prin cartiere şi la ora 1 noaptea. E o chestiune de bun simt, ceea ce românul nu mai are.”

Domn E către K: „Ai scăpat din rezervaţia de proşti….vom anunţa autorităţile…”

C către D: „Da,va mulţumesc pt sugestie, mi am luat acum bilet pt Coreea de Nord  noroc de oamenii ca dvs, că altfel…”

Doamna F către X: „Şi de ce nu l-ai oprit să îi spui? Toţi avem tupeu doar pe Facebook.”

X către F: „Ieşiţi dvs. din casă în 10 secunde când se aude pe sub geam şi să alergaţi după el pe stradă strigând «Alo! Alo!»”

F către X: „Din moment ce îi ştii nr maşinii te poţi adresa poliţiei.”

X către F: „Vedeţi? Asta deja e altceva. Dar am zis că poate totuşi reuşim să ne înţelegem toţi ca între vecini, până acolo.”

Domnul G către X: „matale la care vârstă te încadrezi, că văd că motoarele nu-ţi plac cum sună şi vrei electrice, muzica e prea tare şi ar trebui ascultată în surdină ori nu e de-aia clasică… Ai venit la ţară să te odihneşti, să te lepezi de stress! Partea nasoală este că satul românesc şi-a pierdut valorile şi tradiţia… Poluarea fonică rămâne o problema a zilelor noastre.”

X către G: „Domnule, dvs. am impresia că sunteţi genul de persoană care în loc să ajute la o discuţie de fapt se agită şi creează mai multe probleme decât rezolvă. E ceva de bun simţ să respecţi comunitatea în care trăieşti. Mai uşor şi cu analiza situaţiei satului românesc, să nu obosiţi.”

Domnul H către G: „Sunteţi prost adunat! Adică aţi adunat toată prostia omenească atunci când aţi ajuns pe lume. Comentaţi la toate postările. Nimic nu e bun! Sunt sigur că mama dumneavoastră regretă că faptul că sunteţi pe acest pământ!  scuze.. nu sunteţi prost, sunteţi foarte prost!”

Doamna I: „Eu îmi doresc un Tată.”

Briscan Zara este scriitor şi publicist