Doi bărbaţi şi o femeie, reţinuţi după ce au fost prinşi într-un un sit arheologic roman cu detectore de metale asupra lor

luni, 15 martie 2021, 11:41
1 MIN
 Doi bărbaţi şi o femeie, reţinuţi după ce au fost prinşi într-un un sit arheologic roman cu detectore de metale asupra lor

Poliţiştii din Mureş au desfăşurat trei percheziţii domiciliare la persoane bănuite de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizaţie.

”La data de 14 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş au reţinut doi bărbaţi şi o femeie, bănuiţi de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniul arheologic, fără autorizaţie, efectuarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a unor detecţii sau săpături în siturile arheologice şi furt calificat. În fapt, la data de 13 martie a.c., cei în cauză (cu vârste cuprinse între 37 şi 64 de ani, din judeţele Braşov şi Mureş) au fost depistaţi în flagrant delict, la un sit arheologic roman din Sighişoara, în timp ce ar fi avut asupra lor un detector de metale”, transmite IGPR.

Cititi si: El este ieșeanul care a găsit comoara antică de sute de mii de euro în Siret

La faţa locului, au fost identificate mai multe unelte, susceptibile a proveni din comiterea faptelor. Pentru administrarea probatoriului, la data de 14 martie 2021, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie la domiciliile celor vizaţi.

Astfel, în urma percheziţiilor, au fost descoperite alte obiecte, posibil a fi provenite din săvârşirea infracţiunilor. Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara.

 

 

Comentarii