Doi istorici: Kogălniceanu – Zub

„La 1 septembrie 1973, în Sala Senatului Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, un istoric îşi susţinea impresionanta sa teză de doctorat, de 1400 de pagini dactilografiate, sub coordonarea profesorului Dumitru Berlescu şi avându-i de referenţi pe Dan Berindei, Leonid Boicu şi Dan Simionescu. Avea 39 de ani, fusese student strălucit şi făcuse aproape şase ani şi două luni de puşcărie politică pentru că îl omagiase pe Ştefan cel Mare la Putna, eveniment care-i retezase, în 6 martie 1958, destinul strălucit de cărturar care i se prefigura. Până să-şi susţină teza de doctorat, devenită imediat reper de acribie şi profesionalism istoric, intrase deja în legenda locului prin faptul că luminiţa de la geamul modestei sale cămăruţe de bibliograf al Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi – singurul post cu activitate intelectuală care-i fusese aprobat la ieşirea din recluziune – nu se stingea niciodată. Alexandru Zub nu a confirmat niciodată veridicitatea acestei legende şi nici nu era nevoie pentru că exemplara sa muncă din acei ani s-a proiectat în bio-bibliografiile de referinţă ale istoricilor Kogălniceanu, Xenopol şi Pârvan care, evident, înmagazinau ani de muncă neobosită devenind rapid repere istoriografice rămase şi astăzi de neegalat.

Odată cu susţinerea tezei de doctorat, cursul vieţii sale avea să se schimbe întrucâtva. Graţie sprijinului profesorului Berlescu, magistrul său, a fost reprimit la Institutul de Istorie, iniţial pe o poziţie inferioară celeia pe care o avusese înainte de arestare şi, cu ajutorul influentului editor Mircea Radu Iacoban, directorul Editurii Junimea, teza sa apărea în mai puţin de un an într-o ediţie de lux, masivă şi într-un tiraj de 1370 de exemplare legate. La scurt timp, profesorul Paul Miron de la Universitatea din Freiburg reuşea să-l scoată din ţară, pentru prima oară în viaţă, la un spectaculos simpozion internaţional dedicat lui Dimitrie Cantemir unde va avea posibilitatea de a intra în contact cu istoricii vest-germani care apoi i-au înlesnit obţinerea mult râvnitei Burse Humboldt, câţiva ani mai târziu. Cu toate acestea, cariera universitară avea să-i fie blocată până în 1990, din cauza faptului că nu a acceptat intrarea în Partidul Comunist şi pentru că relaţia sa cu poliţia politică a rămas distantă, refuzând orice forma de colaborare sau de înregimentare.

Alexandru Zub, căci el este protagonistul întâmplărilor amintite mai înainte, şi-a construit, în decenii de activitate, o impresionantă carieră de istoric prin punerea în valoare a moştenirii istoriografice a câtorva corifei ai istoriei naţionale şi prin articularea unui drum propriu în istoriografie şi în istoria culturii româneşti şi universale astfel încât proiectul Editurii Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi de a-i dedica o serie de autor este mai mult decât inspirat. Iar seria sa de autor se deschide, cum e şi firesc, cu memorabilul volum despre Kogălniceanu [Zub, Al – Mihail Kogălniceanu istoric, ed. a II-a, Iaşi: Ed. Universităţii „Al.I.Cuza”, 2012] ca istoric, cu care a început aventura sa editorială şi academică în urmă cu patru decenii, la zece ani de la ieşirea din puşcăriile comuniste.

Această reeditare, un volum masiv, in octavo, de aproape o mie de pagini, impune, de la bun început, câteva consideraţii. În primul rând, faptul că autorul nu a avut de şters niciun rând compromiţător, nicio concesie făcută regimului, niciun oportunism este, în sine, remarcabil. Desigur că istoriografia problemei s-a mai îmbogăţit de atunci încoace şi autorul asumă onest această realitate, însă volumul uriaş de informaţie istorică prelucrată în acei ani, aproape fără rest, face ca sursele importante privitoare la originile intelectuale ale activităţii de istoric a celui care avea să devină un uriaş om politic, să fie, practic, epuizate de cercetarea aproape exhaustivă a lui Alexandru Zub. O ediţie publicată ne varietur reprezintă, la patru decenii de la ediţia primă, desigur, nu numai o provocare, ci şi o probă de acribie şi profesionalism care înfruntă rigorile timpului. Scoţând la iveală din arhive şi din biblioteci documentele, manuscrisele, articolele şi cărţile lui Kogălniceanu cu privire la istorie şi istoriografie, construind această amplă şi detaliată monografie de autor care fundamentează începuturile activităţii profesioniste de istoric făcute de Mihail Kogălniceanu, Alexandru Zub face o muncă de pionerat, în ciuda existenţei mărturiilor şi literaturii secundare anterioare. El produce o sinteză făcută cu rigoare şi elan enciclopedic care a funcţionat ca model în breaslă şi care rămâne, iată, şi astăzi un reper de neocolit.

Reeditarea volumului Mihail Kogălniceanu istoric, care mai putea fi găsit doar la biblioteci specializate, nu este doar un gest de reverenţă, în prelungirea sărbătoririlor sale, ci şi o recunoaştere a eternei tinereţi a ideii şi a curiozităţii istorice, tinereţe pe care Alexandru Zub o ilustrează zilnic, sfidând detaliile neinteresante ale cărţii de identitate. Pentru că, aşa cum am încercat să evocăm fugar şi aici, cărţile sale de identitate sunt altele. Care trec sprinţar, iată, proba timpului.”

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor