Doi puştani au spart o casă din Iaşi de mai multe ori: când voia ceva bani, săreau pe geam

marți, 17 august 2021, 01:50
2 MIN
 Doi puştani au spart o casă din Iaşi de mai multe ori: când voia ceva bani, săreau pe geam

Doi puştani de 16, respectiv 17 ani, au crezut că au dat lovitura vieţii lor, dar au ajuns în schimb să dea cu subsemnatul la secţia de Poliţie. Luis Marian Hadarag şi prietenul său cu un an mai mic, T.R.S., au pătruns prin efracţie într-o locuinţă din municipiul Iaşi. 

Cei doi tineri au sărit mai întâi un gard înalt, iar mai apoi băiatul mai mare a forţat o fereastră şi a pătruns în casa persoanei vătămate S.N. Tânărul de 16 ani a rămas afară pentru a se asigura că nu sunt urmăriţi de vecini. Întregul scenariu s-a petrecut în mod repetat, timp de o săptămână, între 23 şi 30 iulie 2021.

De fiecare dată, cei doi tineri au operat pe timp de noapte. Odată ajuns înăuntru, Luis Marian Hadarag a furat un televizor, dar şi mai multe unelte. Într-un final, cei doi tineri au reuşit să cauzeze un prejudiciu de aproximativ 4.000 de lei. Poliţia a fost anunţată de proprietarul casei, care a observat la un moment dat că îi lipsesc lucrurile furate.

Agenţii de poliţie au reuşit să îi identifice cu rapiditate pe cei doi minori, care au fost duşi la poliţie pentru audieri. Pe 13 august, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu au fost prezentaţi magistraţilor de la Judecătoria Iaşi.

Luis Marian Hadarag a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în timp ce prietenul său a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„În cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi se efectuează cercetări faţă de inculpaţii H.L.M. şi T.R.S. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Prin ordonanţa din 13 august a organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul de Investigaţii Criminale s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii faţă de inculpaţi pentru 24 de ore.

Prin ordonanţa procurorului din data de 14 august s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul T.R.S. pentru 60 de zile, iar prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi a fost admisă propunerea procurorului de arestare a inculpatului H.L.M. pentru o perioadă de 30 zile”, au precizat procurorii ieşeni pentru Ziarul de Iaşi.

Comentarii