Domnul Marga şi meandrele adevărului istoric

Domnul Andrei Marga avea un cursus honorum ce părea demn de invidiat: profesor şi rector al Universitaţii din Cluj, autor de cărţi, în fine demnitar în două guverne post-decembriste. La finele anului 2000 părea să fie chiar salvatorul PNŢ-CD, pe care l-a condus din iarnă până în primăvară, atunci când şi-a dat demisia într-o manieră ce a stârnit legitime nedumeriri. 

Dacă la Educaţie a reuşit un set de reforme utile, de la Externe, unde nu avea nicio competenţă, a fost demis ca urmare a unor declaraţii scandaloase. Era primul declic ce semnaliza că ceva se întâmplă cu domnia sa. Demnitarul s-a retras din spaţiul public, lăsând loc unor speculaţii şi atât. De la o vreme se pare că nu a mai suportat anonimatul, revenind cu o declaraţie cel puţin neinspirată, ca să nu spun mai mult, cu privire la frontierele Ucrainei, raporturile noastre cu ţara vecină şi mai ales urgenţa restituirii teritoriilor străine deţinute în mod ilegal. Iar toate acestea le-a enunţat sentenţios drept adevăruri istorice incontentabile. Nimic mai simplu la prima vedere să rosteşti un adevăr istoric de nimeni contestat. Doar ştiu şi elevii mai răsăriţi din clasa a VIII-a că Bucovina întreagă şi Bugeacul au aparţinut Moldovei: prima până la 1775 şi apoi României, între 1918-1940 şi 1941-1944, iar al doilea până la 1812 şi apoi Moldovei şi României între 1856-1878, 1918-1940 şi 1941-1944. După război, aceste teritorii au fost integrate Ucrainei de către regimul sovietic.

În anul 1997, în contextul depunerii candidaturii noastre la NATO şi deci a acceptării exigenţelor Alianţei cu privire la reglarea raporturilor cu vecinii pentru orice candidat, România a încheiat un tratat de bună vecinătate cu Ucraina, ce includea recunoaşterea frontierelor. Nu era o premieră întrucât România semnase în anul 1975 Acordurile de la Helsinki privind recunoaşterea frontierelor postbelice, din aceleaşi raţiuni de edificare a păcii. Dar dacă în acel an nimeni nu a crâcnit în România lui Ceauşescu, în anul 1997 s-au activat patrioţii de profesie care au strigat nervos – Trădare! – revărsându-şi oful asupra preşedintelui Constantinescu şi a guvernului CDR. Unii o mai fac şi astăzi, zgomotos şi iresponsabil. Mulţi români creditează încă acuzaţia, iar primul guvern pro-european de după 1989 a plătit cu asupra de măsură pentru această presupusă trădare. În anul 1998, domnul Marga a intrat el însuşi în acest guvern şi nu-mi amintesc să fi avut atunci revelaţia trădării adevărului istoric, poate şi pentru aceea că la vremea respectivă domnia sa va fi înţeles că istoria nu este specialitatea patrioţilor de profesie, ci a specialiştilor înzestraţi cu suficiente cunoştinţe, spirit critic, discernământ, echilibru şi maturitate. Oricât ar vrea „patrioţii” să ne convingă că trăirile lor sunt mai presus de vremuri şi de gândire, istoria ne dovedeşte că nu este despre sentimente, ci despre spirit critic şi putere de judecată. Nimeni nu exclude patriotismul din ecuaţie, însă cu condiţia să fie matur şi luminat, nu demagogic şi populist. Cu 25 de ani în urmă, domnul Marga era stăpân pe raţiune, în vreme ce azi a intrat în jocul periculos al demagogiei naţionaliste. Şi toate acestea sub pretextul că a descoperit adevărul netrucat al istoriei. Aşa să fie!?

Nu voi specula pe marginea unor presupuse legături periculoase ale domniei sale cu unele medii politice, în noul context geopolitic inaugurat de războiul din Ucraina. Prefer să rămân pe teritoriul mai puţin spectaculos al istoriei fundamentată pe argumente pozitive şi analiză lucidă. Înclin să privilegiez ideea că domnul Marga a fost luat de valul naţionalist care-şi alimentează trăirile din speranţe himerice. Pentru că himera este ca în actualul context învolburat de o furtună istorică să pretinzi statului agresat Ucraina să accepte/ negocieze cedarea unor teritorii către România, Polonia ori Ungaria. Aceasta ar însemna să intri în logica Rusiei, care tocmai ce a invitat văduviţii de teritorii să şi le recupereze de la statul-fantomă Ucraina, aşa cum l-a definit Putin. Iar asta pentru a avea mai multă legitimitate în acţiunea împotriva Ucrainei, de vreme ce şi alţi vecinii se asociază. Şi uite aşa, solidaritatea europeană şi transatlantică (UE şi NATO) s-ar dezintegra instantaneu. Cine ar câştiga? Evident doar Rusia. Să crezi că poţi primi din partea Rusiei teritorii pe care tot ea ţi le-a răpit înseamnă că nu ai înţeles mare lucru din istorie. Iar să slăbeşti Ucraina în actuala stare de lucruri înseamnă să sprijini direct şi nemijlocit războiul Rusiei. A accepta că această agresiune poate contribui câtuşi de puţin la pace în regiune, înseamnă să ignori potenţialul distructiv al Rusiei.

Nu avem dreptul să uităm că negocierea vine o dată cu timpul păcii şi că este imoral să se întâmple cu pistolul la tâmplă. Tot istoria ne îndeamnă să fim maturi şi umani faţă cu tragedia altui popor, cu atât mai mult când se întâmplă ca el să-ţi fie vecin. În contextul dezmembrării Cehoslovaciei (1939) şi al Iugoslaviei (1940), Germania ne-a întins nada, invitându-ne să ne înfruptăm din teritoriile victimelor agresiunii sale. Unele state au muşcat din momeală, însă guvernul român a refuzat darul otrăvit. Nicio voce matură din România nu a aplaudat oferta nazistă. Iar asta mărturiseşte nu numai despre guvernul român, ci şi despre modul românesc al fiinţei, cum ar fi spus filosoful Mircea Vulcănescu.

Indiferent de finalul războiului din Ucraina, abţinerea noastră de la acte revărsânde şi iresponsabile, chiar şi atunci când ştim că teritoriile răpite României rămân o rană deschisă, o ţară ca a noastră, dacă e ţară demnă şi nu accident al istoriei, nu poate abdica de la onoare şi solidaritate cu valorile lumii libere. Întrucât din credinţă şi asumarea acestor valori ne-am născut şi noi, ca naţiune şi stat. Nu Rusia ne-a fost naş, ci ideile şi valorile lumii libere.

Domnul Marga a vrut să fie un exponent major al adevărului, dar nu i-a ieşit decât postura de vedetă de o zi. Naţionaliştii de pripas l-au ridicat în slăvi şi i-au flagelat pe istoricii bănuiţi de ipocrizie. Alegând să provoace o furtună într-un pahar cu apă, domnul Marga s-a ales cu legitime mustrări. Să ignore domnia sa că adevărul în istorie nu este doar o problemă de gnoseologie, dar şi una de logică a istoriei? Să uite că în istorie adevărul trebuie mereu însoţit/strunit de înţelepciune? Poţi fi absolut sigur pe adevărul tău istoric, dar dacă îl proclami în răspăr cu lumea valorilor căreia îi aparţii rişti să pierzi totul. Şi în războiul împotriva Rusiei bolşevice din anul 1941 am avut adevărul istoriei de partea noastră, dar asta nu ne-a împiedicat să eşuăm şi să plătim un preţ uriaş. Domnul Marga ar merita să adâncească reflecţia cu privire la condiţia adevărului în istorie. Iar o pistă utilă ar fi chiar înţeleciunea iudaică, şi aceasta dintr-un motiv esenţial: evreii au inventat istoria.

Mihai Dorin este istoric şi publicist