Donarea de plasmă: a apărut un site cu tot ce este foarte util să ştiţi

miercuri, 28 august 2019, 01:54
2 MIN
 Donarea de plasmă: a apărut un site cu tot ce este foarte util să ştiţi

Crearea site-ului face parte din campania „Pacient, caut donator! De plasmă“, pentru a sprijini crearea unor centre care să producă medicamente pe baza plasmei umane şi în ţara noastră, la fel ca în UE

Un site dedicat informării privind donarea de plasmă şi formării unei baze de date a potenţialilor donatori a fost lansat în urmă cu câteva zile de către Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare (ARPID). Site-ul www.donatorplasma.ro conţine informaţii generale despre utilitatea plasmei umane şi despre procesul de donare de plasmă. Conform specialiştilor, plasma ajută la obţinerea unor medicamente care nu pot fi realizate altfel şi care tratează sau ţin sub control boli grave. „Plasma este partea lichidă a sângelui omenesc care transportă celulele roşii şi albe din sânge, precum şi trombocitele.
Plasma este folosită pentru fabricarea aşa-numitelor medicamente biologice. Aceste medicamente nu se pot face altfel, adică prin sinteză chimică, deci trebuie obligatoriu produse pe bază de plasmă umană. Principalele medicamente derivate din plasmă sunt imunoglobulinele, factorii de coagulare, albumina umană, inhibatorul proteinei Alpha-1. Imunoglobulinele sunt folosite pentru a trata, în primul rând, imunodeficienţa primară, o boală ce împiedică buna funcţionare a sistemului imunitar. Factorii de coagulare sunt folosiţi pentru a trata hemofilia şi boala von Willebrand, ambele fiind tulburări de coagulare a sângelui. La fel, albumina umană şi inhibatorul proteinei Alpha-1 sunt utilizaţi în tratamentul diferitelor boli rare“, spun reprezentanţii asociaţiei.
 
De asemenea, medicamentele derivate din plasmă sunt utilizate şi pentru pacienţii arşi sau în şoc septic, în caz de hepatită sau alte afecţiuni hepatice severe, în cazul muşcăturilor de animale, pentru copiii cu HIV, în cazul de incompatibilitate de RH, pentru diverse boli autoimune şi neurologice degenerative. Site-ul face parte din campania „Pacient, caut donator! De plasmă“, lansată de ARPID la începutul lunii iulie, pentru a sprijini crearea unor centre care să producă medicamente pe baza plasmei umane şi în România, întrucât în prezent tratamentele din spitale se bazează 100% pe importuri. Peste 8.000 de bolnavi români beneficiază anual de medicamente pe bază de plasmă, iar ultimele estimări arată că între 10.000 şi 12.000 de alţi români sunt purtători nediagnosticaţi ai unor boli care pot fi tratate cu medicamente derivate din plasmă. 

Comentarii