Dosarul Skoda: Chirica încearcă să-şi scoată un apartament de sub sechestru

sâmbătă, 05 februarie 2022, 03:01
3 MIN
 Dosarul Skoda: Chirica încearcă să-şi scoată un apartament de sub sechestru

Procesul primarului Mihai Chirica începe cu o nouă amânare. Deşi, în urmă cu un an, primarul afirma că îşi doreşte ca procesul "Skoda" să înceapă cât mai repede, pentru a-şi putea demonstra nevinovăţia, practic, fiecare pas procedural a fost contestat de apărători. O ultimă dispoziţie de rutină a procurorilor a fost şi ea contestată, ceea ce a dus la o nouă amânare. Vinerea viitoare, în loc să se judece primul termen al procesului propriu-zis, se va analiza ultima contestaţie. Magistraţii Tribunalului vor decide dacă o parte din averea primarului va rămâne sau nu sub sechestru.

Instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie, dosarul "Skoda" a fost trimis în instanţă în urmă cu un an, fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei pe 27 ianuarie anul trecut. În dosar au fost inculpaţi sub acuzaţia de abuz în serviciu primarul în funcţie, fostul primar Gheorghe Nichita, fostul directorul tehnic al Primăriei, Dumitru Tomorug, fosta şefă a serviciului juridic din Palatul Roznovanu, Doina Florescu, actualmente consilier personal al primarului şi Costică Chişcă, fost şef al serviciului administrativ al municipalităţii. Cei cinci sunt acuzaţi că ar fi dispus în 2013 achiziţionarea de către Primărie a patru autoturisme Skoda, deşi la acea dată restricţiile bugetare interziceau primăriilor astfel de contracte. Prejudiciul calculat de procurori se ridică la o jumătate de milion de lei. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii sunt pasibili de închisoare pe un termen cuprins între 2 şi 7 ani, putându-le fi totodată interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică.

Citiți șiRufele murdare din dosarul "Zoiosu". Cum a fost prins primarul Chirica!

Pe parcursul anchetei din dosarul "Skoda", procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie au dispus punerea sub sechestru a averii mobile şi imobile a inculpaţilor, în vederea viitoarei recuperări a prejudiciului. Chişcă şi Florescu au atacat în cursul anului trecut sechestrul. Contestaţia depusă de Chişcă a fost respinsă, în schimb cea înaintată de Florescu a fost aprobată de judecători. Procurorii au pus sechestru şi pe o parte din averea primarului Chirica, respectiv apartamentul deţinut de acesta în Iaşi. Situat într-o zonă centrală, la mică distanţă de Primărie, valoarea apartamentului ar acoperi singură întreg prejudiciul calculat în dosar. Probabil din acest motiv, procurorii nu au pus sub sechestru nici terenul de 1.400 mp deţinut de edil în Bârnova, nici cel de 4.200 mp din satul Neagra Şarului din judeţul Suceava. Declaraţia de avere a lui Chirica menţionează un apartament aparţinând soţiei sale, dar şi un teren de 836 mp în Iaşi cumpărat pe numele fiului său în vârstă de trei ani şi pe care a fost construită o casă de 136 mp. De acestea, procurorii nici nu s-au apropiat. Sechestrul asigurător dispus asupra apartamentului era menit să împiedice doar eventuala vânzare sau donare a acestuia pe parcursul procesului, fără a afecta dreptul de folosinţă şi uzufruct. De altfel, Chirica locuieşte cu chirie într-o vilă de pe Platoul Însorit, fără a folosi efectiv apartamentul. Totuşi, acesta a contestat şi el sechestrul, cu puţin înaintea Crăciunului. Termenul de judecată a contestaţiei a fost stabilit pe 11 februarie, exact atunci când urma să aibă loc şi primul termen din procesul principal. Ca urmare, Judecătoria a decis preschimbarea termenului, amânând începerea procesului pentru ziua de 21 februarie.

Comentarii