Dostoievski, inginer proiectant

 Feodor Dostoievski a avut o existenţă tragică, de sorginte tipic dostoievskiană. Şi-a pierdut mama la 16 ani, a avut un tată abuziv, autoritar şi nedrept, la 28 de ani a fost arestat, condamnat la moarte prin împuşcare, în faţa plutonului de execuţie comunicându-i-se faptul că ţarul i-a comutat pedeapsa în muncă silnică şi deportare patru ani la ocnă în Siberia, după care au urmat cinci ani de serviciu militar ca soldat, bolnav de epilepsie, dependent de jocuri de noroc, într-o permanentă criză de bani şi ar mai fi şi altele…

Şi, de parcă toate aceste nenorociri nu ar fi fost de-ajuns, tatăl său îl trimite la studii de inginerie, şi nu orice fel de inginerie, ci inginerie militară. Astfel, în anul 1837, după ce le moare mama, fraţii Feodor şi Mihail Dostoievski se înscriu la Academia Tehnică Militară (Castelul Inginerilor) din Sankt Petersburg. Ca nenorocirea să fie completă, cei doi sunt despărţiţi, deoarece Mihail (mai mare cu un an) este respins medical şi va fi înmatriculat la o anexă a Academiei, la Tallin. După cum aflăm din monografia pe care i-a dedicat-o Henry Troyat (Polirom, 2022), Feodor ar fi scris mai târziu: La şaisprezece ani am fost expediat împreună cu fratele meu Mihail la Petersburg, la Şcoala de Ingineri, şi aşa ni s-a stricat viitorul. În ceea ce mă priveşte, a fost o greşeală. Aici, Dostoievski învaţă algebră, geometrie, balistică, fizică, arhitectură, fortificaţii, topografie, geografie, literatură, istorie şi exerciţii militare. Era o şcoală de inginerie civilă militară, care pregătea specialişti în fortificaţii. Viitorul romancier nu era deloc atras de aceste studii, motiv pentru care va repeta un an, din cauza ratării unui examen la algebră. Rigoarea şi austeritatea studiilor de inginerie militară, care, pe vremea aceea, nu încurajau creativitatea şi nu erau deloc pe placul lui Dostoievski, un spirit liber, motiv pentru care va scrie mai târziu în Însemnări din subterană: … Sunt de acord: omul este un animal prin excelenţă constructiv, menit să năzuiască în mod conştient spre un ţel şi să se ocupe cu ingineria, adică să-şi taie veşnic şi permanent un drum spre undeva, însă, poate vrea uneori să calce pe-alături tocmai pentru că e condamnat să-şi taie acest drum şi, pe deasupra, pentru că, oricât ar fi de prost în general omul activ şi spontan, totuşi uneori ajunge la concluzia că drumul, iată, aproape întotdeauna duce undeva şi că nu e important unde duce, ci să ducă, iar pruncul cuminte, neglijând ingineria, să nu se lase în voia lenei distrugătoare care, după cum se ştie, e mama tuturor viciilor.

Până la urmă, în 1841, Dostoievski devine inginer-cadet, iar în 1843 îşi dă examenele de finalizare a studiilor cu grad de sublocotenent şi preferă să rămână inginer proiectant în Sankt Petersburg, decât să ocupe o poziţie mai înaltă undeva în provincie. Îşi închiriază un apartament împreună cu un coleg, Adolf Totleben, fratele viitorului general Eduard Ivanovici Totleben. Ce a făcut Dostoievski în calitate de inginer proiectant nu prea ştim, el scriind în Jurnal de scriitor (Polirom, 2008) cum că, … absolvind Şcoala şi părăsind-o, am lucrat ca inginer doar un an, m-am retras în rezervă şi m-am apucat de literatură.

Ingineria este prezentă în multe din gândurile sale exprimate în Jurnal de scriitor: …Unor persoane civile le place să judece despre chestiuni militare, care chiar ţin de competenţa feldmareşalilor, iar oameni cu studii de inginerie discută mai mult despre filosofie şi economie politică. În 1877, anul războiului ruso-turc şi, în acelaşi timp, al războiului nostru de independenţă, face unele referiri foarte corecte la arta militară, fapt care arată că, în ciuda inapetenţei sale pentru şcoala militară de inginerie, îşi însuşise foarte bine unele cunoştinţe legate de rolul tehnologiei în ducerea războaielor: …În tinereţe, pe când frecventam cursurile superioare de ştiinţe militare şi inginereşti ale Şcolii centrale de ingineri, exista la noi o opinie, considerată imuabilă, exista o axiomă inginerească ş…ţ: nu există şi nu poate să existe o cetate inexpugnabilă, adică, oricât de măiestrit ar fi fortificată şi apărată o cetate, în cele din urmă, arta atacului asupra unei fortăreţe depăşeşte întotdeauna mijloacele şi arta apărării ei (lucrul acesta se va confirma definitiv în primul război mondial, atunci când progresele tehnologice vor face ca să fie spulberate marile fortificaţii din Franţa şi Belgia de către armata germană). În ciuda acestei axiome, marele romancier are capacitatea să observe particularităţile fortificaţiilor de la Plevna (octombrie 1877): …Şi iată că la Plevna s-a întâmplat ceva absolut inedit. O serie de fortificaţii de câmp, cel mult temporare, îi conferă locului importanţa unei citadele inexpugnabile, care nu poate fi cucerită cu mijloacele de altădată, care ne-a solicitat deja eforturi duble, triple, faţă de ceea ce s-a presupus înainte şi care nici până azi nu este cucerită.

Ce au însemnat studiile de inginerie pentru Dostoievski? Cu siguranţă că au fost o experienţă intelectuală şi de viaţă care s-a alăturat celorlalte trăiri ale romancierului, care i-au întărit puterea de înţelegere a realităţii, cu toate că nu a iubit ingineria.

De unde să ştie marele romancier că, peste ceva timp, bieţii scriitori ruşi nu vor scăpa de spectrul ingineriei, oricât de mult s-au străduit unii dintre ei să scape de acest stigmat, deoarece un ţar de extracţie comunistă, Iosif Visarionovici Stalin, va spune, într-o cheie proletcultistă, că …scriitorii sunt ingineri ai sufletelor!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi