Caută 
2 MIN
În viața unui om se petrec multe lucruri, darămite în viața unei societăți, iar de cele mai multe ori nefaste datorită faptului că, tot de cele mai multe ori nu există cumpătare și rațiune. Însă ce te faci atunci când unii dintre pricinuitorii răului sunt chiar o parte dintre mai-marii neamului? Recent mi-a fost dat să intru în posesia unor informații care seamănă a trădare națională sau cel puțin a totală ignoranță față de nevoile neamului din care provin mai-marii și o obediență față de străinătate sub masca așa-ziselor nevoi de solidaritate.
Este bine cunoscut modul în care țara a fost devalizată pas cu pas, sărăcită și lăsată la mâna altora pentru orice nevoi. Apa, petrolul, gazele, diversele servicii, producția, finanțele, comerțul și multe altele nu mai sunt administrate de români și România.
S-a început după î89 prin risipirea a tot ceea ce țara agonisise până atunci, iar când sacul a ajuns la fund s-a apelat la împrumuturi, obținute greu și cu obligația lichidării, privatizării, restructurării, abandonării, demolării economiei. Dar cea mai crudă obligație, impusă de cei pe care i-am aşteptat o jumătate de secol – Banca Mondială – în schimbul acordării unui împrumut de 350 milioane de dolari și asumată de un guvern printr-o Ordonanță de urgență prin anul 1997, a fost aceea a diminuării rezervelor de stat până la nivelul asigurării securității alimentare a românilor doar pentru vreo trei săptămâni față de 3 ani, cât era înainte.
În plus, în temeiul aceluiași acord, România a fost obligată să elimine o parte din subvențiile pentru agricultură, să lichideze sau să privatizeze societăți agricole de prestigiu, societăți prestatoare de servicii în agricultură, mai toate structuri de importanță strategică națională, transformându-ne astfel în… cerșetorii străinătății și ai instituțiilor financiare internaționale. A fost, spun specialiști din domeniu, cel mai mare atentat la siguranța națională și alimentară a României pe care îl vom resimți încă mulți ani de-aici încolo.
Cam astfel de lucruri se întâmplă de vreo 30 de ani în societatea românească și, nu în ultimul rând, în viața fiecăruia dintre noi. Este urmarea unor decizii luate parcă împotriva acestui neam de personaje cărora parcă le-a luat Dumnezeu mințile. Poate nu este prea târziu să mai reparăm ceva. Poate nu este prea târziu să mai învățăm din greșeli și să cugetăm mai mult atunci când luăm o decizie cu gândul la neamul din care facem parte și nu la vrerea altora.
Aş putea spune că îmi place Orban, chiar dacă unora nu le plac ungurii, pentru că își iubește neamul pe care nu-l vrea în nevoi de dragul… “doamnelor și domnilor de la Bruxelles a căror politică este primitivă în execuție și catastrofală în efect“. Oare nu cumva are dreptate?
