Eficienţa economică

joi, 12 noiembrie 2020, 02:51
1 MIN
 Eficienţa economică

În ultimul timp se discută tot mai des de nevoia de eficientizare a anumitor instituţii sau a unor servicii oferite cetăţenilor. Acest lucru este de dorit deoarece eficienţa instituţiilor influenţează costul serviciilor şi stabilitatea întregului sistem economic, astfel o îmbunătăţire a performanţei instituţiilor arată o alocare mai bună a resurselor şi, prin urmare, favorizează creşterea economică. Dar înainte de a discuta despre cum ar trebui realizată această eficientizare cred că este foarte important să înţelegem conceptul de eficienţă din perspectivă economică.

În accepţiunea sa cea mai generală, eficienţa se cuantifică utilizând raportul dintre rezultat (output) şi resursele (input-uri) utilizate pentru obţinerea lui. Eficienţa economică este o caracteristică de bază a activităţii economice la nivel micro şi macroeconomic şi caracterizează toate activităţile care presupun alocarea şi utilizarea de resurse în vederea producerii unor bunuri economice.

Termenul este utilizat în mod obişnuit pentru a desemna starea economică de minimizare a pierderilor şi ineficienţei în timp ce produce o cantitate maximă de rezultate (produse/servicii). Mai mult, o economie este considerată a fi eficientă din punct de vedere economic, dacă orice modificare făcută pentru a spori bunăstarea unei entităţi determină o scădere a bunăstării altei entităţi. Această situaţie se întâmplă atunci când resursele sunt utilizate în mod optim şi poartă denumirea de eficienţă (optim) de tip Pareto şi a fost teoretizată de economistul şi inginerul italian Vilfredo Pareto. Acest concept este unul pur teoretic şi nu are nicio legătură cu utilizarea egală sau echitabilă a resurselor, astfel o utilizare eficientă a resurselor poate să fie inechitabilă. Mai mult, în economia reală nu există nicio situaţie în care îmbunătăţirea stării unei entităţi să nu aibă măcar o consecinţă negativă asupra altei entităţi.

În concepţia lui Farrell M.J. (The Measurement of Productive Efficiency, 1957), eficienţa economică prezintă două componente: eficienţa tehnică şi eficienţa alocativă. Componenta tehnică se referă la abilitatea de a evita pierderile, fie prin producerea unei cantităţi maxime de rezultate (produse/servicii), date fiind cantitatea de resurse şi tehnologia utilizată, fie prin utilizarea unui volum minim de input-uri, în conformitate cu tehnologia de producţie utilizată şi volumul rezultatului ce trebuie obţinut. Astfel, analiza eficienţei tehnice poate fi orientată spre maximizarea rezultatului sau spre minimizarea resurselor utilizate. Koopmans T. C. a oferit o definiţie a eficienţei tehnice în An Analysis of Production as an Efficient Combination of Activities (1951, p.60): „un producător este eficient din punct de vedere tehnic, dacă o creştere la nivelul oricărui output necesită o reducere a cel puţin unui alt output sau o creştere a cel puţin unui input, precum şi în cazul în care o reducere la nivelul oricărui input necesită o creştere a cel puţin unui alt input sau o reducere a cel puţin unui output”. Astfel, un producător ineficient din punct de vedere tehnic ar putea produce aceeaşi cantitate de rezultate cu o cantitate mai mică de resurse sau ar putea folosi aceeaşi cantitate de resurse pentru a produce mai multe rezultate.

Eficienţa alocativă se referă la capacitatea de a combina resursele şi/ sau rezultatele în proporţii optime, în funcţie de nivelul preţurilor. Astfel, o entitate este considerată ca fiind ineficientă alocativ în cazul în care nu utilizează mixul optim de resurse pentru realizarea rezultatelor şi nu minimizează costurile de producţie. Cu alte cuvinte, eficienţa alocativă reflectă capacitatea unei entităţi de a utiliza resursele în proporţii optime, având în vedere costurile acestora şi tehnologia de producţie.

Determinarea eficienţei entităţilor (instituţii sau firme) este utilă mai ales pentru: a) identificarea entităţilor performante şi a celor neperformante, ceea ce ar putea conduce la îmbunătăţirea performanţei manageriale prin încurajarea entităţilor neperformante în creşterea eficienţei în vederea „ajungerii din urmă” a entităţilor performante; b) a descrie gradul de eficienţă a unui sector de activitate şi ierarhizarea entităţilor în cadrul domeniilor de activitate; c) a arăta oficialilor guvernamentali şi factorilor de decizie impactul tehnologizării, dereglementării şi liberalizării pieţei asupra performanţei entităţilor.

Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii