Elitele politice şi măsura bunei guvernări

Anticul Protagoras îşi începea cartea sa Despre zei cu maxima „omul este măsura tuturor lucrurilor: a celor ce sunt că sunt, a celor ce nu sunt că nu sunt”. Parafrazându-l, putem spune că elitele politice reprezintă măsura bunei guvernări. De modalităţile în care sunt recrutaţi şi selectaţi membrii elitelor politice, de configuraţiile elitare, de abordările consensuale vs. conflictuale depinde într-o mare măsură modul în care este guvernat statul. Mai ales în perioadele pre(electorale), când elitele guvernamentale care exercită efectiv puterea politică şi contra-elitele care doresc să acceadă la putere îşi prezintă ofertele politice (programele de guvernare, strategiile şi planurile de implementare, portofoliile de politici publice) suntem predispuşi a evalua, pe de o parte, cum au guvernat unii, iar, pe de altă parte, cum propun să guverneze ceilalţi.

Chiar dacă termenul de elită provine de la lat. eligere care înseamnă ales sau de la fr. élite care se referă la persoanele care în virtutea unor însuşiri moştenite sau dobândite sunt deosebite în sens pozitiv de restul societăţii, sintagma elite politice este folosită pentru a desemna acel „grup de persoane capabile să afecteze în mod regulat şi substanţial, prin poziţiile lor strategice deţinute în organizaţii puternice, deciziile politice la nivel naţional”, după cum le defineau sociologii M. Burton, J. Higley şi R. Gunther într-un studiu dedicat transformării elitelor şi regimurilor democratice. Elitele politice nu reunesc întotdeauna cele mai capabile persoane, recunoscute şi apreciate în cadrul comunităţilor, care şi-au dobândit statutul social în virtutea performanţelor obţinute într-un domeniu de activitate, ci acele persoane care reuşesc să ocupe poziţii de conducere la vârful sistemul de putere rezultate din activitatea prestată în cadrul unei organizaţii politice (partidele şi alianţele politice sau electorale), care au susţinerea unei personalităţi politice marcante (preşedintele de partid sau liderul unui grup de interese), care dispun de resurse financiare.

Democraţia repezintă domnia majorităţii asupra minorităţii, a cantităţii asupra calităţii individuale, dar este singurul sistem politic care oferă şansa de a determina compoziţia celor care conduc la un moment dat, precum şi perspectiva de a schimba o conducere care nu performează. Suntem obişnuiţi cu faptul că, democraţia nu generează elite politice pe gustul fiecăruia dintre noi. Însă, de modul în care guvernează aceste elite depinde până la urmă bunăstarea fiecărui dintre noi, a întregii societăţii. „Unde nu-i cap, e vai de picioare” sau „peştele de la cap se împute” spune înţelepciunea populară. Evident, într-o democraţie consolidată, şi picioarele joacă un rol important, mai ales în momentele electorale, de evaluare a ofertelor politice şi a încrederii pe care o prezintă candidaţii la funcţiile de demnitate publică. Aşa cum peştele de la coadă se curăţă, în mod analog şi cetăţenii pot curăţa prin vot elitele politice de elementele neperformante, corupte, degenerate.

Pentru evaluarea performanţelor elitelor politice, ştiinţele sociale propun ca instrument buna guvernare. Termenul de „bună guvernare” a fost menţionat pentru prima dată într-un raport al Băncii Mondiale din 1989 – Sub-Saharan Africa: From Crisis to Sustainable Growth. A Long-Term Perspective Study, cu sensul de bunăstare, prosperitate. În general, prin bună guvernare se înţelege capacitatea elitelor politice de a genera bunăstare (wellfare) pentru cetăţenii unei ţări. Totodată, buna guvernare mai înseamnă exerciţiul puterii politice în beneficiul public, implicând o administraţie transparentă, echidistantă şi eficientă, o justiţie independentă, imparţială şi accesibilă inclusiv pentru cei mai dezavantajaţi din societate, mecanisme eficiente de luptă împotriva corupţiei, elite politice responsabile, respect pentru drepturile şi libertăţile individuale, independenţa mass-media (cf. World Bank, 1997).

Discursul teoretic privind rolul elitelor politice în buna guvernare nu exclude perspectiva normativă asupra acestei problematici. Conform sociologilor J. Higley, G. Lowell-Field, Michael Burton ş.a., democraţiile consolidate au corespondent elite unite prin consensul în jurul principiilor, valorilor şi regulilor democratice (consensually united elites). În mod analog, şi buna guvernare implică un consens al elitelor politice naţionale în jurul unor principii, valori şi proceduri de lucru ca participarea şi reprezentarea (legitimacy and voice), viziunea strategică (strategic vision), performanţa exprimată în termeni de eficienţă şi eficacitate (efficiency and effectiveness), responsabilitate (accountability), echitate şi corectitudine (fairness) şi legalitate (rule of law).

În ceea ce priveşte conceptul de bună guvernare, am optat pentru definiţia dată de United Nations Development Program. În primul rând, UNDP defineşte guvernarea (governance) ca fiind exercitarea autorităţii politice, administrative şi economice în vederea gestionării afacerilor interne ale unui stat. În al doilea rând, buna guvernare înseamnă acea guvernare care este participativă (participatory), transparentă (transparent), responsabilă (accountable), echitabilă (equitable) şi care respectă regulile statului de drept (rule of law). În al treilea rând, buna guvernare presupune că toate priorităţile sociale şi economice se bazează nu numai pe consensul elitelor politice, ci şi pe un consens larg în cadrul societăţii, astfel încât şi interesele cetăţenilor defavorizaţi, aflaţi în dificultate, vulnerabili să fie luate în considerare în deciziile referitoare la alocarea şi distribuirea resurselor. În lumina aceste grile de analiză, propun o evaluare a ofertelor electorale lansate pe piaţa politică care se conturează în perspectiva votului de la alegerile viitoare.

Ca cetăţeni ai unei ţări democratice, integrate în structurile euro-atlantice de peste un deceniu, avem la dispoziţie două instrumente acţionale: contestaţia şi participarea. Fără o raportare critică şi constructivă la realităţile sociale şi economice în care ne aflăm, fără o evaluare serioasă a ofertelor politice care ni se prezintă şi fără participarea la procesul electoral, în calitate de simpli votanţi sau candidaţi, elitele guvernamentale care vor rezulta din jocul ofertei şi aşteptărilor electoratului nu-şi vor putea îmbunătăţi performanţele în materie de bună guvernare. Un filozof spunea cândva că de noi depinde ceea ce va fi, dar niciun individ separat nu poate decide soarta istoriei.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeana de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi