Epidemiile care au decimat Iașul (II): Străzile erau pline de morți de holeră

Un oraş pustiu, cu cadavre pe străzi

Iaşul din 1830, decimat de epidemiile repetate de ciumă, a fost un oraş puternic lovit de holeră. Cercetătorul Sorin Grigoruţă citează memoriile istoricului Radu Rosetti, care descriu oraşul ca fiind unul pustiu, în care rămăsese doar sărăcimea. "Toţi cei care dispuneau de mijloace fugiseră: boierii pe la moşii, negustorii şi ceilalţi cari putuse să plece, pe unde apucase şi pe unde izbutise a se oploşi, mai ales pe la mănăstiri. Boierii şădeau închişi în curţile lor, ale căror intrări erau păzite de puşcaşi cu armele încărcate. Alimentele ce li se aduceau erau ridicate peste ziduri cu prăjini, panerele cari le conţineau erau arse. (…) Părinţi părăseau copiii zăcând de molimă, copiii lăsau pe părinţi să moară fără de ajutor, frate pe frate nu primea, ci îi vorbea din depărtare“, scrie acesta.

Sorin Grigoruţă spune că epidemia a lovit o populaţie vulnerabilă, care nu avea noţiuni de igienă, într-o regiune fără măsuri administrative existente pentru a împiedica răspândirea unor astfel de maladii, unde nu erau mulţi medici. Soldaţii ruşi sunt cei care se presupune că au adus boala în 1831, primele îmbolnăviri şi morţi de holeră din oraşul Iaşi fiind raportate în aprilie 1831. De acolo şi până în iulie, epidemia ia proporţii galopant, afectându-i şi pe bogaţi, şi pe săraci, numărul de decese şi de îmbolnăviri fiind atât de mare încât reprezentanţii ţărilor occidentale primesc informări despre "evoluţia epidemiei de la Iaşi şi din Moldova“.

Astfel, la Iaşi, unde nici nu fusese dezafectat spitalul pentru bolnavii de ciumă de la Hlincea, se ia decizia reconversiei acestuia pentru izolarea bolnavilor de holeră. "Toţi locuitorii Iaşilor aveau să fie supuşi unui control al stării de sănătate efectuat de către doctorii oraşului, urmând ca orice caz de îmbolnăvire sau deces ce prezenta simptomele holerei să fie cercetat de «doctorul Gubert», acesta primind şi trăsură pentru a-i fi astfel facilitată deplasarea prin oraş. Doctorului Ilaşciuc îi revenea sarcina de a merge la cazurile semnalate prin ţinuturi“, descrie Sorin Grigoruţă o parte dintre măsurile luate.

"Oraşul este un mormânt deschis“

Epidemia sporeşte însă constant până în luna iunie, iar oamenii erau scoşi din mahalalele şi duşi pe dealurile din jurul Iaşului unde au primit pari şi nuiele ca să îşi facă o serie de colibe, lemne pentru foc şi fân pentru aşternut. Măsura s-a luat în ideea în care aerul e mai curat şi mai bun, neştiindu-se cum se transmite boala.

Dar pe 10 iunie, gravitatea situaţiei a fost surprinsă într-o scrisoare transmisă de agentul consular francez de la Iaşi către consulul plecat la Bucureşti, identificată de cercetătorul Sorin Grigoruţă în documentele de arhivă. "Oraşul este un mormânt deschis. Aproape toţi medicii au sucombat; au murit şi cei mai mari boieri. Sunt case în care n-a scăpat nici măcar o slugă; pe uliţe nu se văd decât morţi şi bolnavi. Nu se mai găsesc căruţe spre a fi ridicaţi; fiecare fuge care încotro. Cele mai multe case sunt părăsite şi expuse jafului; farmaciştii fiind morţi nu mai sunt doctorii; într-un cuvânt nu mai este decât doliu unanim“, se menţiona în scrisoare.

În raportul transmis la Paris de consulul Charles Lagan se arată că în Iaşi mai erau număraţi doar 5.000 de locuitori după câţi au fugit, iar din aceştia mureau zilnic 200. "Drumurile care duc spre acest nefericit oraş sunt mărginite de trupurile moarte ale indivizilor care au încercat să fugă dar prea târziu. Uliţele Iaşilor sunt pline de cadavre“, spunea în raportul său consulul.

Spre iulie, epidemia a început să cedeze de la sine, iar în jurul oraşului au fost organizate puncte de strajă şi se putea intra sau ieşi doar prin patru puncte: Păcurar, Podul Verde, Salhana şi Târguşorul Gălăţii. Acolo erau filtre pentru a depista dacă cei care vor să intre au semne de boală sau nu.

Zeci de mii de morţi în Moldova şi Ţara Românească

Nu există date exacte cu privire la felul în care au fost afectate principatele de către cele două epidemii, mai ales că au lovit în valuri. Dar Sorin Grigoruţă a identificat o serie de informaţii cu privire la ultimul puseu epidemic al ciumei, dintre 1828 şi 1830, fiind cifre care arată 25.000 de morţi în Moldova şi Ţara Românească, cei mai mulţi murind în cursul anului 1829.

În cazul holerei, datele sunt mai multe, dar sursele nu coincid şi nici valorile acestora. Cele mai blânde cifre spun că au fost peste 25.000 de morţi în cele câteva luni de epidemie din 1831, în timp ce sunt unele rapoarte care vorbesc de peste 30.000 de decese în Moldova şi Ţara Românească, considerate ca având o populaţie de circa 3 milioane de locuitori.

Pandemiile care au lovit lumea şi România

Moartea neagră – sub acest nume este cunoscută pandemia de ciumă bubonică care a omorât milioane de oameni în întreagă lume de-a lungul mai multor secole, cu diferite forme, de la secolul al XIX-lea până cel de-al XVII-lea şi al XVIII-lea, afectând inclusiv România. Peste 200 de milioane de oameni ar fi căzut victime acestei boli, jumătate doar într-un deceniu în secolul al XIX-lea, ea a devenit subiect principal în literatură şi artă, marcând definitiv felul în care arată omenirea. Deşi aceasta a dispărut, încă mai există reapariţii şi epidemii locale de ciumă, fiind raportat inclusiv după 1990 în zone precum Madagascar, Republica Democratică Congo sau Peru. Cei care se infectează prin contact direct sau prin animale de mici dimensiuni, purtătoare ale bolii, – mai exact de la puricii acestora – dezvoltă simptome asemănătoare cu cele ale gripei după o perioadă de incubaţie de 3-7 zile: febră mare şi instalată brusc, frisoane, dureri de cap, de corp, slăbiciune, greaţă şi vomă.

Holera, deşi există mărturii ale acesteia de când există înscrisuri, este recunoscută în Europa în special în urma valurilor epidemice începute cu anul 1831, când a afectat puternic majoritatea ţărilor, inclusiv România, dar cu precădere în Viena şi în Londra fiind situaţii umanitare excepţionale. Prin urmare, este dificil de aproximat un număr total de morţi în urma epidemiilor de holeră, mai ales că aceasta este depistată şi în prezent în mai multe ţări. Însă în perioada 1817 – 1923, când au fost cele mai multe valuri epidemice, peste 3 milioane de morţi sunt asociate cu holera. Ultimele cifre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că sunt milioane de infectări anual şi în zilele noastre, iar în 2015 au murit peste 28.500 de persoane. Holera se transmite prin „apa murdară” şi are ca manifestări un volum mare de scaune diareice, vărsături, crampe musculare şi pierderea rapidă a fluidelor, până la 20 de litri pe zi, care duc şi la o deshidratare severă.

Gripa spaniolă este ultima mare pandemie care a zguduit lumea. Similară cu gripa aviară, aceasta s-a răspândit de la finalul Primului Război Mondial în mai multe ţări, odată cu întoarcerea soldaţilor de pe front. Aceasta este creditată cu uciderea, în trei valuri, între 50 şi 100 de milioane de oameni, principala caracteristică fiind faptul că ataca în principal tinerii, persoane care erau sănătoase, dar cedau repede în urma infecţiei. Se presupune că aproape 50% din populaţia Pământului a trecut prin boală, letalitatea fiind de până la 5%, variind de la o ţară la alta. Spania a fost una dintre cele mai afectate ţări, având peste 8 milioane de infectaţi şi peste 300.000 de morţi.

VEDEȚI ȘI:

Epidemiile care au decimat Iaşul. Mărturii înspăimântătoare (Partea I) – AICI