Erdogan l-a felicitat pe Macron pentru victoria la prezidenţiale

joi, 05 mai 2022, 22:23
1 MIN
 Erdogan l-a felicitat pe Macron pentru victoria la prezidenţiale

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a telefonat joi omologului său francez, Emmanuel Macron, pentru a-l felicita cu ocazia realegerii în funcţia de preşedinte al Franţei, subliniind importanţa legăturilor bilaterale dintre Ankara şi Paris pentru Europa, potrivit preşedinţiei turce, notează AFP.

A fost primul apel telefonic între cei doi lideri de la victoria lui Emmanuel Macron la 24 aprilie în faţa candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen. Cei doi lideri au discutat despre unele "măsuri de îmbunătăţire a relaţiilor turco-franceze", precum şi despre războiul dintre Rusia şi Ucraina, a subliniat preşedinţia turcă.

Parisul şi Ankara caută de mai bine de un an să îşi amelioreze relaţiile bilaterale, afectate de o serie de dispute asupra Mediteranei de Est, unde un incident a opus bastimente turc şi francez în iunie 2020, precum şi a Libiei sau Siriei.

În octombrie 2020, Recep Tayyip Erdogan a pus sub semnul întrebării "sănătatea mintală" a lui Emmanuel Macron şi l-a acuzat se află în fruntea unei "campanii de ură" împotriva islamului.

Săptămâna trecută, preşedintele turc a afirmat în faţa presei turce că înfrângerea lui Marine Le Pen este o "victorie" împotriva "extremismului". Candidata învinsă a propus în special interzicerea purtării vălului în spaţiul public.

SURSA: Agerpres

Comentarii