Femei

În primul rând cred că de la femeie şi-a însuşit umanitatea întreagă tendinţa de a nu fi niciodată mulţumit. Nu vreau să fiu înţeles greşit, asta e şi un lucru rău, adevărat, dar de cele mai multe ori s-a dovedit a fi un lucru bun, care a dus în mod inevitabil la schimbare şi la progres.

Evident că sunt o sumedenie de glume sau bancuri pe această temă. Cum ar fi şi acela care spune că din "plânsul" femeii lumea a evoluat şi a ajuns în stadiul de dezvoltare actual, altfel omul ar fi rămas şi în ziua de azi în peşteră. Prin nemulţumirea ei genetică şi cu puţinele, dar eficientele, arme pe care le-a avut la îndemână, femeia a împins bărbatul la misiuni imposibile pe care acesta, la rândul lui cu instrumentele de care a dispus, le-a dus într-un final la îndeplinire, asumându-şi, de cele mai multe ori, din păcate, singur victoriile.

Când am spus "puţine arme" sigur am ridicat multe sprâncene, dar nu am greşit pentru că femeia n-a avut niciodată multe atuuri redutabile, fiind surclasată detaşat de către bărbat. Este vorba, evident, de cele care fac practic diferenţa şi trimit la forţa fizică, la puterea musculară. Inteligenţa ei este în competiţie cu a bărbatului, dar este de altă natură decât una practică, ci una eminamente emoţională, de aceea, cele mai multe planuri "femeieşti" erau considerate de către o minte de bărbat absurde, ridicole, pe alocuri nebuneşti de-a dreptul. Şi totuşi, cele mai multe vise ale femeii, iată, au fost transpuse în realitate în ziua de azi, şi funcţionează perfect.

Deci, da, din punctul meu de vedere femeia este catalizatorul dezvoltării umanităţii, recunosc şi mă înclin. Chiar dacă odată cu succesul ei s-au dus de râpă toate cele din categoria "puşca şi cureaua lată"… Ce să-i faci, progresul cere sacrificii.

Să luăm exemplul meu personal, că altul mai bun nu am.

Să ne înţelegem de la început: eu cred că sunt un tip masculin exemplar din punctul de vedere al încăpăţânării în faţa a tot ce este nou. Am fost, sunt şi voi fi mereu mulţumit cu ceea ce am atâta vreme cât o lipsă nu mă sâcâie prea tare şi îmi dă timp să mă obişnuiesc cu ea. Doar dacă un lucru mă agresează, iau măsuri, altfel, îmi fac loc pe lângă el şi merg mai departe. Prefer să mă adaptez la o imperfecţiune decât să o modific, pentru că mi se pare că adaptarea cere mai puţin efort, iar rezultatul e acelaşi.

În schimb, nu cred că ar putea exista în altă parte a lumii un om care să fie la un punct mai îndepărtat de mine din punctul de vedere al răbdării şi toleranţei la orice, decât soţia mea. Ea reuşeşte să îşi găsească de fiecare dată, în orice loc ar fi, moment sau stare spirituală, suficiente energii ca să întoarcă toată lumea pe dos şi să îndrepte un fir de iarbă care îi stă împotrivă. Pentru ea nu există calcule între energia depusă şi rezultatele scontate: un lucru care nu merge trebuie îndreptat ACUM!… Ceea ce mi s-a părut la început interesant, chiar amuzant, dar după aceea extenuant, este reacţia ei alergică violentă la un lucru care nu îi convine. E ca şi cum ar intra brusc într-un iminent şoc anafilactic şi trebuie neapărat să acţioneze pentru a-şi reveni la normal.

De aceea eu o consider pe ea reprezentanta femeii în general, aflată la sursa progresului umanităţii, pentru că ea a adunat toate trăsăturile feminine "celebre", le-a distilat de mai multe ori până la puritate şi le-a îndesat apoi într-un corp un pic mai înalt de 1,50 m, ceea ce e uimitor!… Şi iată rezultatele: Dacă nu urla ea, am fi stat cu copii cu tot la unii dintre părinţi în apartament şi azi; dacă nu protesta ea, am fi avut şi azi încălzire pe lemne şi aragaz cu butelie, nu mai vorbesc de fosă/canalizare. Fără atenţionările ei prompte şi vehemente, gardul de plasă pe jumătate căzut, cârpit cu bolovani prin găuri ori cu sârmă ruginită ar fi înconjurat şi acum cu nesimţire curtea noastră, şi multe, multe altele.

Dar toate astea până la canapeaua de săptămâna care tocmai se încheie… Înţeleg, cea veche era cam ruptă, murdară, găurită şi, deşi ar fi putut fi reparată la un preţ mult mai mic decât una nouă (m-am interesat!), am decis chiar eu că trebuie schimbată (e posibil să mă fi lăsat cumva contaminat de spiritul acela critic feminin de care vorbeam mai sus, nu ştiu… Nemulţumirea e contagioasă, se ştie). Şi, culmea, am găsit, când nici nu mă aşteptam, una perfectă, la second hand, căreia i-am făcut imediat poză pe care i-am trimis-o "cenzorului" de acasă pentru a-şi da încuviinţarea. Şi-a dat-o pentru că era PERFECT|! Am alergat fericit înapoi la magazin, am împins cu neruşinare la o parte cele aproximativ 5 persoane care tocmai testau canapeaua şi care aveau numai cuvinte de laudă la adresa ei, am urlat aproape la vânzător că vreau să o cumpăr şi că insist să plătesc pe loc un avans consistent. Am alergat la bancă într-un suflet pentru a ridica mai mulţi bani, întrucât cei din portofel nu mi se păreau suficienţi, pentru a mă asigura sufleteşte că acea piesă de mobilier genială, apărută printr-un joc fericit şi nesperat al sorţii, va fi 100% a mea. Am plutit într-o mulţumire până acasă şi am povestit isprava. Am fost felicitat, câtă satisfacţie!… M-am visat noaptea stând tolănit pe noua canapea modernă, cubistă, cu suport pentru pahare, cu 4 pernuţe la pachet şi doi tabureţi, toate incluse gratuit!… O adevărată mană cerească!…

A două zi la ora stabilită a venit maşina de livrare şi au descărcat comoara. Eram în al nouălea cer, era în sfârşit la mine în curte, mai trebuia un pas şi urma să stau tolănit pe ea, exact ca în vis…

Şi iată că a ajuns şi soţia. Prima impresie a fost bună, dar pe măsură ce trecea timpul şi canapeaua se aşeza la locul ei în sufragerie, femeia devenea din ce în ce mai flască. Am întrebat-o ce are, dacă e obosită, înfometată. Nu era nimic din toate astea. Abia la sfârşit, exact înainte de momentul zero, când trebuia să mă aşez pe noua achiziţie, a izbucnit: Culoarea! Nu puteai să alegi altă culoare? Nu vezi că nu se potriveşte cu nimic din casă? Ce a fost în mintea ta! Pe telefon părea mov, dar în realitate e NIMIC! Data viitoare nu mai cumperi fără prezenţa mea fizică în teren!…

Asta e, gata, relaxarea s-a terminat, înapoi la treabă, urmează asortarea casei la canapea…

Briscan Zara este scriitor şi publicist