Victima a rămas dezbracată, pe stradă, după ce s-a bătut cu un recidivist eliberat cu recursul compensatoriu

Femeie agresată sexual în drum spre muncă, în Metalurgie. Scene de cosmar!

sâmbătă, 14 septembrie 2019, 01:50
1 MIN
 Femeie agresată sexual în drum spre muncă, în Metalurgie. Scene de cosmar!

Scene de groază în oraşul Iaşi: o femeie de 63 de ani a fost violată de un individ proaspăt ieşit din puşcărie, cu ajutorul recursului compensatoriu. Victima s-a luptat corp la corp cu agresorul.

Agresiunea cumplită a avut loc alaltăieri, în jurul orei 5.00, când femeia de 63 de ani mergea la muncă. Ieşeanca lucrează la o fabrică de mobilă din zonă şi, în fiecare dimineaţă, traversa podul din Metalurgie încă de la primele ore ale dimineţii. Pe 12 septembrie, victima a fost acostată de Petru Chelaru, un recidivist care a ieşit din puşcărie pe 26 august, după ce a beneficiat şi de prevederile recursului compensatoriu.

Chelaru a urmărit victima câţiva metri şi, profitând că, la acea oră, strada era goală, a târât-o după un gard de beton cu scopul de a întreţine raporturi sexuale cu ea. A urmat o luptă corp la corp, victima lovindu-l cu poşeta şi mâinile pe agresor. Acesta a reuşit să o dezbrace şi să o agreseze sexual cu degetele, fără a întreţine un raport sexual efectiv. Riposta femeii l-a fugărit pe individ, ieşeanca fugind din zonă, dezbrăcată aproape complet, şi refugiindu-se la intrarea într-un magazin de mobilă. A aşteptat acolo, traumatizată, pentru ca fiul ei să vină şi să o preia cu un taxi. Individul a fost prins în scurt timp de către oamenii legii, fiind reţinut. Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au formulat propunere de arestare împotriva sa.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii