Fiica de 31 de ani a primit rinichiul salvator de la tată

joi, 29 martie 2018, 01:50
2 MIN
 Fiica de 31 de ani a primit rinichiul salvator de la tată

Este al treilea transplant la Iaşi, în 2018.

În Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ a fost realizat zilele acestea cel de-al treilea transplant din acest an, fiind vorba despre o intervenţie de la donator viu.

Mai exact, un tată în vârstă de 51 de ani a donat un rinichi fiicei sale, în vârstă de 31 de ani, care se afla în evidenţa unităţii medicale din anul 2015 cu o boală de rinichi, glomerulonefrită cronică, afecţiune care constă în inflamarea glomerulilor renali, conducând la insuficienţă renală, pacienta necesitând fie dializă, fie transplant. Norocul său a fost că persoana compatibilă a fost chiar tatăl său, care a fost de acord să îI salveze viaţa. „Ambii pacienţi sunt bine, se recuperează după intervenţie.

Operaţia a decurs fără incidente şi a durat aproximativ patru ore, echipa fiind condusă de medicul Corneliu Moroşanu“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale. Medicii susţin că anul acesta se înregistrează un număr semnificativ mai mic de transplanturi efectuate, toate fiind de la donator viu şi niciunul de la donator aflat în moarte cerebrală.

Primul transplant din acest an a fost realizat la finalul lunii ianuarie, când un tânăr din judeţul Iaşi în vârstă de 21 de ani care a primit un rinichi de la mama sa, în vârstă de 45 de ani. Acesta a fost diagnosticat anul trecut cu insuficienţă renală într-un stadiu avansat, aceasta fiind singura variantă. Comparativ, în anul 2017 au fost făcute 20 de transplanturi, în timp ce în anul 2016 au fost efectuate 24 astfel de intervenţii.

Comentarii