Filantropul care distruge totul

Silkeborg – FCSB 5-0, 5-0, unul dintre cele mai ruşinoase eşecuri ale fotbalului românesc şi o palmă pe obrazul celor care cred (cu argumente serioase) că gruparea bucureşteană este continuatoarea Stelei de altădată. Se dă cu barda în antrenori şi jucători, deşi adevăratul vinovat, capul răutăţilor este unul singur, Gigi Becali. Oare de ce?

1. În calitate de conducător patron al clubului, a pus în aplicare un stil autocratic de conducere, bazat pe principiul „eu dau banul, eu conduc”. Chiar dacă majestatea sa mioritică se învârte în jurul echipei de mai bine de 30 de ani, a fost apropiat de Steaua în vremea irepetabilei finale de la Sevilla 1986 şi are cunoştinţele despre fotbal ale unui microbist peste medie. Orice sămânţar din tribună poate spune că tactica lui X este greşită, sau că Y e mai bun ca stoper decât ca închizător, părerea 'mnealui este cea mai autorizată fiindcă – nu-i aşa? – el dă banul, el decide.

2. În astfel de circumstanţe, antrenorul, care în mod normal, trebuie să stabilească strategia pe termen lung a echipei, ca şi tactica punctuală de la meci la meci, este un simplu prelungitor al autorităţii marelui patron. Orice antrenor al echipei care a vrut să se perfecţioneze în curtea celui mai puternic club al ţării -vorba vine – trebuie să se supună necondiţionat stăpânului atoateştiutor, să stea cu plaivazul pregătit după ureche, pentru a-şi nota echipele de start şi schimbările de la pauză. Stăpân care, chiar dacă nu le ştie pe toate, cele pe care nu le ştie le află în clipele sale secrete de reverie de la Dumnezeu Atotputernicul. Doi tehnicieni redutabil au avut ştiinţa (sau laşitatea?) de a se impune, furişându-se pe sub pielea satrapului: Cosmin Olăroiu şi Laurenţiu Reghecampf. Ca şi naşul Gică Hagi, finul lui Becali, Mirel Rădoi, bănuit de „sifonerie” în cariera de jucător, a înţeles că nu-şi poate întregi cariera în ograda „naşului”, la fel Costel Gâlcă, ori Toni Petrea.

3. Nici conducătorii de carton de la curtea satrapului n-au avut soartă mai bună. Mihai Stoica a plecat cu zarvă de la fosta Steaua, s-a lăudat că l-a dominat pe latifundiar, a avut apoi o carieră foarte bună la Unirea Urziceni alături de Dan Petrescu, dar s-a întors tupiluş şi spăşit la palma cu grăunţe a stăpânului, dornic să-i sărute poala şi să-l domine în continuare.

4. Dacă antrenori, manageri îşi „asasinează” viitorul (vorba coanei Ziţa), nici jucătorii nu au prea mari şanse de reuşită: cei mai tineri vin la punga cu mălai ca cei pomeniţi anterior, cei mai în vârstă îşi asasinează şi trecutul. Dacă se întâmplă să-i placă un jucător, latifundiarul îl ademeneşte cu iaurt, cu gugoşele (ca şi pe şefii lui) şi îl aduce la echipă, numai pentru a-l trimite înapoi, cu mulţumirile de rigoare, dar şi cu multă muzică ţipătoare, după maximum 2-3 meciuri. Este cazul lui Rusu de la Mioveni, de 32 de ani, dar şi a tinerilor Marco Dulca sau Radu Boboc. La meciul retur cu Silkenborg, ce randament să dea bietul Răzvan Oaidă, un închizător de talent, când era anunţat cu toate surlele din lume ca dat afară de la FCSB? Octavian Popescu a fost comparat cu Maradona şi considerat „împiedicat” după ce laudele patronale i s-au urcat la creier. Florinel Coman s-a învăţat cu meandrele de gândire şi exprimare ale lui Becali de multă vreme, iar tinerilor de real potențial Miculescu şi Cordea pare-se că le vine rândul la malaxorul cu gura slobodă.

5. Mai grav decât toate acestea, în acelaşi timp, motivul pentru care problema de la FCSB depăşeşte sfera de interes a unui club oarecare, este că hachiţele lui Becali au efect profund negativ asupra naţionalei, mult mai importantă decât orice club, fie el şi FCSB. Deşi gruparea becaliană are cei mai mulţi jucători selecţionabili, tineri şi talentaţi, din ţară, orice selecţioner are probleme şi dubii: cum sunt ei pregătiţi, cu ce moral vin la lot, după frecuşul mioritic şi altele. Cel mai comod ar fi să se renunţe la ei, dar poţi oare să faci asta, când te arată cu degetul (inclusiv cel mijlociu!) o Românie întreagă?

Iată numai cinci motive pentru care Gigi Becali trebuie să părăsească cât mai curând spaţiul fotbalistic românesc. Că este imposibil într-un context democratic, e o altă poveste. Nici măcar condamnarea penală nu l-a îndepărtat de la echipă. Că nu renunţă de bună voie la jucăria preferată e adevărat, dar poate ne ajută vreo epifanie cu suflet românesc, în clipele de visare ale lui Gigi Becali.

PS: Apariţia pe scenă a acestui zombie militaro-comunist din alte vremuri, CSA Steaua, este o altă consecinţă nefastă a silei generalizate faţă de satrapia FCSB.