De Business

Punem punctul pe știi

Formularul ANAF de înregistrare fiscală sau radiere pentru persoanele fizice va putea fi depus și online

luni, 27 noiembrie 2023, 12:39
1 MIN
 Formularul ANAF de înregistrare fiscală sau radiere pentru persoanele fizice va putea fi depus și online

Formularul 070 “Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere” va putea fi depus și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, se arată într-un proiect al ANAF.

Astfel, declarația de înregistrare fiscală va putea fi depusă atât prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual”(SPV), dacă persoana fizică care solicită înregistrarea fiscală este utilizator al acestui serviciu, identificată prin NPOTP (nume, parolă şi cod de autentificare de unică folosinţă), cât și cu semnătură electronică calificată, utilizând site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

ANAF menționează că ulterior înregistrării fiscale, persoana fizică care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, se va identifica în relația cu organul fiscal, pentru a depune cereri, înscrisuri sau documente la organul fiscal, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, numai cu certificate calificate.

Comentarii