Fostul procuror Mircea Negulescu-zis Portocală, arestat pentru 30 de zile

joi, 23 iulie 2020, 17:25
1 MIN
 Fostul procuror Mircea Negulescu-zis Portocală, arestat pentru 30 de zile

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis, joi, recursul formulat de Secţie de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului procuror Mircea Negulescu.

”Admite contestaţia formulată de PICCJ SIIJ, desfiinţează în parte încheierea atacată, numai în ceea ce priveşte pe Negulescu Mircea şi, rejudecând, admite propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulata de Parchet în ceea ce îl priveşte pe Negulescu Mircea”, au deciz amagistraţii.

Aceştia au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, de la 23.07.2020 la 21.08.2020 şi au menţinut restul dispoziţiilor. Decizia magistraţilor este definitivă.În 16 iulie, un alt complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins propunerea de arestare preventivă pe numele lui Mircea Negulescu şi a dispus cercetarea sub control judiciar.

Fostul procuror Mircea Negulescu, în prezent exclus din magistratură, a fost reţinut de procurorii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie în legătură cu dosarul Tony Blair, în care este implicat şi Victor Ponta. Alături de Negulescu, a fost reţinut şi un fost ofiţer de poliţie judiciară, care l-ar fi ajutat pe acesta.

 

 

Comentarii