FOTBAL – Distracţie în familie: jucătorii Politehnicii dispută azi un meci amical în Copou

sâmbătă, 14 ianuarie 2023, 02:50
2 MIN
 FOTBAL – Distracţie în familie: jucătorii Politehnicii dispută azi un meci amical în Copou

Politehnica Iaşi pune punct astăzi primei săptămâni de pregătire din acest an. După alergarea uşoară de luni, de la reunire, şi testările fizice şi medicale, derulate de marţi până vineri, jucătorii ieşeni se vor confrunta azi, la ora 12:00, într-un meci amical în familie. 

La finalul testului, care va avea loc în Copou (ieri se discuta despre terenul II sau cel sintetic), antrenorul Leo Grozavu va anunţa primele disponibilizări, astfel încât de luni tehnicianul să poată lucra cu mai puţini jucători. Reamintim, în această săptămână au fost şi 34 de fotbalişti la pregătirile lui Poli, în condiţiile în care Grozavu a anunţat că vrea să aibă un lot de 25.

În condiţiile în care ritmul pregătirii va fi foarte intens săptămâna viitoare, cu două antrenamente în fiecare zi, accentul urmând a fi pus pe latura fizică, jucătorii care vor rămâne în Copou vor avea liber duminică.

Fotbaliştii ieşeni se vor bucura de primele dispute amicale ale anului abia în perioada 27-29 ianuarie, când va fi efectuat un scurt turneu în Republica Moldova. Peste Prut, Poli va juca sigur cu Zimbru Chişinău, ieşenii căutând încă o echipă basarabeană cu care să se confrunte într-o partidă de verificare.

În paralel, se caută adversari şi pentru săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie, când se doreşte să se joace două amicale în Copou.

Punctul central al perioadei de iarnă pentru gruparea din Copou va fi cantonamentul din Antalya (Turcia), care se va derula în perioada 6-16 februarie. Acolo, Poli va disputa patru partide de verificare, cu Veles Moscova (Rusia II), Cernomoreţ Odesa (Ucraina I), FK Liepaja (Letonia I) şi SK Lisen (Cehia II).

Liga a II-a de fotbal se reia în jurul datei de 25 februarie, când Iaşul va primi vizita CSC Şelimbăr, dispută care va conta pentru antepenultima rundă a sezonului regulat. Poli se află acum pe locul II al clasamentului eşalonului doi. 

Comentarii