FOTBAL JUNIORI – Poli, preş pentru FCSB: 14 goluri primite acasă. Onofraş vrea să fie antrenor

miercuri, 24 august 2022, 01:50
3 MIN
 FOTBAL JUNIORI – Poli, preş pentru FCSB: 14 goluri primite acasă. Onofraş vrea să fie antrenor

Centrul de Copii şi Juniori al Politehnicii continuă să navigheze într-o zonă mult sub nivelul aşteptărilor, peisajul de la baza clubului ieşean fiind în continuare presărat din plin de scandaluri şi rezultate catastrofale.

 

După ce nu a reuşit nici sezonul trecut, nici în acest sezon să ofere vreun titular pentru echipa mare, care joacă în Liga a II-a, deşi divizionarele secunde au fost şi sunt forţate să mizeze 90 de minute pe jucători născuţi în 2001 şi 2003 (anul trecut), respectiv 2002 şi 2004 (în acest an), Centrul se face de râs şi în competiţiile juvenile.

După rezultatele modeste din campionatul trecut, Politehnica a pornit catastrofal în acest sezon. Duminică, Poli a pierdut la scor atât în Liga de Tineret, 3-8 cu FCSB, cât şi la Liga Elitelor under 17, 1-6 cu FCSB! De menţionat că echipele pregătite de Adi Cotan şi Bebe Manole s-au confruntat cu formaţii ale căror vârfuri sunt trimise deja la echipe de seniori, cum ar fi Unirea Constanţa.

Şi în ceea ce priveşte pregătirea tehnicienilor, Poli suferă enorm. Doi dintre antrenorii care anul trecut nu au trecut de examenul teoretic pentru obţinerea licenţei A, nefiind astfel nici măcar primiţi la proba practică, Mihai Drăgoi şi Adi Cotan, nu s-au mai înscris în acest an la examenul amintit. Cei doi vor rămâne astfel cu licenţa B. Un alt tehnician respins anul trecut la examenul pentru licenţa A, Gelu Paveliuc, care a picat după ce trecuse de cea teoretică, nu şi-a mai încercat şansa nici el. Paveliuc s-a înscris însă la examenul pentru obţinerea licenţei B junior, nou-apărută.

Situaţia nu a fost privită cu satisfacţie de oficialii Politehnicii. Dacă vicepreşedintele Dan Cojocaru (el conduce acum clubul, când managerul Briaur e în concediu) a încercat să ascundă cazul, spunând că nu cunoaşte cazurile amintite (!), managerul Centrului, Cezar Honceriu, care a oferit datele de mai sus, a anunţat: “În viitor, echipele de la Liga Elitelor nu vor mai putea fi antrenate decât de antrenori cu licenţa A. Aşa cum am făcut şi în iarnă, pe viitor vom scoate la concurs posturile de antrenori. Iar dacă antrenorii pe care-i avem nu îndeplinesc condiţiile necesare, ei nu mai pot lucra decât la copii, dacă vor fi locuri”. Anul trecut, Briaur spusese că va renunţa la antrenorii de la Centru care nu vor avea licenţa A în 2022, iar primarul Iaşului, Mihai Chirica, a taxat dur rezultatele obţinute de tehnicienii ieşeni amintiţi la examenul de admitere la cursurile pentru licenţa A. Atunci, Liviu Moldovan s-a clasat pe ultimul loc la proba teoretică, Mihai Drăgoi pe penultimul, iar Adi Cotan a fost al patrulea din coadă, Moldovan plătind cu postul.

Dacă Drăgoi şi Cotan nu s-au înscris la examenul amintit, surpriza a venit de la team-managerul Marius Onofraş, care vrea să facă primii paşi în cariera de antrenor, el urmând a-şi încerca şansa la examenul pentru licenţa B.

În ceea ce priveşte situaţia lui Adrian Kerezsy, care continuă să fie plătit şi de Poli, deşi antrenează o echipă de liga a III-a, Rapid Brodoc, aceasta a fost explicată de Honceriu: “Avem cinci jucători împrumutaţi la Brodoc. Atunci când nu are antrenamente cu Brodoc, Adi lucrează individualizare în Copou cu jucătorii noştri”.

În etapa următoare a primelor două competiţii juvenile naţionale, Poli va juca duminică, la Botoşani.

Comentarii