FOTO: Lucrările la Palatul Braunstein, clădire simbol din centrul oraşului, sunt gata în proporţie de 17%

sâmbătă, 23 februarie 2019, 16:17
1 MIN

Una dintre clădirile simbol ale Iaşului este în plin proces de renovare şi modernizare. În acest moment lucrările sunt efectuate în interiorul imobilului- Palatul Braunstein. 

„Valoarea proiectului Palatului Braunstein este de 19 milioane de lei, cu TVA, finanţarea lucrărilor făcându-se prin fonduri europene în proporţie de 98%. Lucrarea este în desfăşurare, până în momentul de faţă s-a reuşit depăşirea unui procent de 17% din totalul lucrărilor care vor fi executate, îndreptându-ne astfel spre respectarea termenilor din contract.

VEZI MAI MULTE IMAGINI AICI

Au fost executate lucrările de consolidare a infrastructurii, acum lucrându-se în zona parterului, unde s-a ajuns la un stadiu de 70% realizat. Prognozăm finalizarea acestui contract spre sfârşitul anului 2020”, a declarat primarul Mihai Chirica. Edilul a precizat că în cadrul Palatului Braunstein o parte a spaţiilor vor fi dedicate expoziţiilor şi funcţionării institutelor culturale francez, britanic şi german, iar ca element de noutate în subsolul clădirii va fi amenajat un laborator de restaurare a operelor de artă.

 SURSA FOTO: Primăria Iaşi-Facebook

Comentarii