Micii producători care comercializează produse apicole în judeţul nostru se plâng de faptul că albinele mor în ultimii ani din cauza culturilor stropite cu pesticide şi că producţia scade de la an la an deoarece nu mai există diversitate de flori. Această problemă îi afectează în special pe cei care au stupii în preajma terenurilor concesionate de marii agricultori, deoarece albinele adună în această perioadă polenul de la floarea soarelui, dar şi de la rapiţă, când e sezonul. Zonele melifere de la noi din judeţ sunt Roşcani, Co­marna, Tomeşti, Paşcani şi Tri­feşti. În aceste locuri, apicultura este posibilă pentru că sunt păduri, pomi, salcâmi, dar şi lacuri. În prezent, la noi în  judeţ sunt în jur de 27.000 de familii de albine, crescute de aproximativ 800 de apicultori.

Pe dealurile din Basarabia

Unul dintre apicultorii nemulţumiţi de această problemă, a stropirii cu pesticide, este Petru Budeanu. Locuieşte în Trifeşti, sat Hermeziu, la doi paşi de casa memorială a scriitorului Costache Negruzzi şi este inginer horticultor. S-a apucat de apicultură de la vârsta de 20 de ani iar acum are 51. Creşte albine de o viaţă şi spune că este pură pasiune. „Am avut 250 de stupi iar acum mai am 150, familii tinere şi de bază. Mi-au murit albinele din peste 70 de stupi doar în 2016. S-au tăiat pădurile în ultimii ani, s-au desecat bălţile, nu sunt alte flori în zonă pentru miere polifloră, albinele mele fac doar miere de salcâm şi de floarea soarelui. Anul acesta am o medie de 8-10 kilograme de miere de albine pe stup, maximul este de 50 kilograme pe stup, dar doar în stupii foarte productivi. Din 2007 încoace sunt secete extreme în fiecare an, nu e suficient polen, apoi îngheţuri timpurii care distrug şi nu mai înfloresc multe specii de flori. La noi pe malul Prutului e mai rece, nu prea merg nici pomii fructiferi, iar în zonă terenurile sunt luate de marii agricultori şi stropite iar albinele zboară până la 10 kilometri distanţă de stupii lor. Noi apicultorii din zonă ne gândim să trecem Prutul ca să plantăm noi flori pe dealul din Basarabia, cam asta ar fi singura soluţie”, povesteşte Petru Budeanu.

Şi-a plantat propria pădure de salcâmi

Instituţiile de pe domeniul agricol ştiu de această problemă şi spun că se pot găsi soluţii. „Când se fac stropiri, tratamente, sunt anunţate primăriile şi crescătorii de albine cu cinci zile înainte, trebuie să fie şi ei înştiinţaţi!. Sunt patru grade de toxicitate, dar agricultorii ce să facă la rândul lor, să lase plantele să fie atacate de dăunători? Sunt sigur că se poate găsi un compromis, o soluţie în această problemă”, a explicat Sergiu Jităreanu, şeful Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Iaşi (APIA. La un simplu calcul, reiese că media de miere de albine produsă în stupina lui Petru este de 1.500 de kilograme (la cei 150 de stupi ai săi), într-un an de zile. Adică o tonă şi jumătate. Pentru a veni în ajutorul albinelor sale, apicultorul din Hermeziu şi-a plantat acum 17 ani, pe două hectare de teren, salcâmi. Acum are propria pădure, de unde albinele culeg polen. În total are apoape 10 hectare de teren, din care două cu pădure, două cu cătină, unul cu pomi fructiferi şi restul cu alte culturi. Printre cei 500 de pomi fructiferi pe care îi are pe malul Prutului, Petru a făcut casă pentru cei 150 de stupi de albine pe care îi are. Deşi se luptă cu pesticidele, apicultorul nu renunţă şi spune că are planuri, să-şi extindă iar stupina şi să facă o crescătorie de mătci. Mai are şi alte proiecte, cum ar fi o afacere pentru tratarea astmului, însă nu ne dă prea multe detalii, nu vrea să-i fure alţii ideea.

S-a întâlnit cu Daea de patru ori, faţă în faţă

În grădina lui zumzăitoare, albinele parcă au propria autostradă. Toate vin cam din aceeaşi direcţie, în funcţie de punctul cardinal în care se află lanurile înflorite. Harnice şi cuminţi dacă nu le deranjezi. Petru le-a făcut şi troace din buşteni, în care le pune apă, să aibă aproape sursa. Spune că dacă statul nu ia măsuri, peste 10 ani mierea va fi un lux. „Am fost de patru ori în audienţă la Daea, m-a primit. I-am vorbit de problema aceasta, a culturilor chimizate  şi că statul nu ne ajută prea mult, pe noi, apicultorii. Avem promisiuni că din 2020 va fi mai bine, dar cine ştie? Am trimis şi 25 de amendamente în Parlament, aştept să mă cheme la discuţii. Suntem o naţie de oameni amorţiţi, dezamăgiţi. Strămoşii noştri au fost în stare să lupte pe front, să-şi sacrifice vieţile iar noi acuma nu suntem în stare să-i îndepărtăm pe corupţii de la putere. Ştiu cum merg treburile în politică deoarece am fost şi eu consilier local timp de 10-11 ani. Sunt prea mulţi acum care fură!”, mai spune bărbatul, nemulţumit de situaţia politică şi economică în care se află România. Apicultorul a cochetat şi cu învăţământul, fiind învăţător suplinitor timp de 10 ani în satele Trifeşti, Zăbăloteni, Vladomira, unde a fost nevoie.

„Mierea mea e bio”

El a fost primul sătean din comună care a accesat primul proiect după Revoluţie, în valoare de 20.000 de dolari, pe care l-a implementat în zonă. „Albinele mele au o zestre genetică foarte bună, ele produc fără să mă ocup de ele în mod deosebit cantităţi bune. De câte ori extrag mierea le las şi lor mâncare, pentru că între sezonul florii de salcâm şi cel al florii soarelui e un interval mort, iar alte flori în zonă nu sunt. O familie de albine consumă 100 de kilograme de mâncare pe an, miere, polen, păstură… am prins albine care îşi scoteau afară trântorii pentru că le epuizau mâncarea. Un trântor consumă de trei ori mai multă mâncare ca o albină. Dar au şi ei rostul lor în stup, ventilează stupul, asigură reproducerea. Trebuie să înţelegem că fără albine nu ar exista viaţă pe pământ, deoarece 80% din polenizare este făcută de albine”, ne explică apicultorul ieşean, o adevărată enciclopedie pentru musafirii săi. De la el mai aflăm că pentru un kilogram de miere de albine, albinele cercetează în jur de 7 milioane de flori. Petru are trei centrifuge cu care scoate mierea din faguri, miere pe care o vinde mai apoi cu 30 de lei kilogramul. Recunoaşte că mierea lui e cam scumpă, dar motivează şi de ce. „Mierea mea e bio, nu pun deloc zahăr, cum fac alţii. Vând produsele prin cunoscuţi şi prin prietenii lor, vin eu la Iaşi ori vin ei la mine. Acum aştept un bucureştean care vine să ia 35 de kilograme de miere. Din sat nu cumpără nimeni…”, spune dezamăgit Petru. Niciun vecin nu-i bate în poartă pentru un borcan cu miere.

Cât de valoroase sunt produsele

Mărturiseşte că nu se merită să ţii stupi doar pentru miere, deoarece mierea e cel mai ieftin produs din stup. Cel mai scump este veninul, însă nu are cum să-l extragă, nu are tehnologia necesară. Apoi ca valoare vine lăptişorul de matcă, tinctura de propolis, păstrura, polenul, căpăceala şi la urmă mierea. Însă dintre toate, producţia cea mai mare e la miere. „Pe o suprafaţă de 400 de metri de stup aerul este purificat, nu sunt microbi datorită veninului şi a propolisului din stup. Mierea este sănătate curată, de ce credeţi că are termen de valabilitate nedeterminat?”, ne mai spune inginerul, ţinând în căuşul palmei un trântor abia scos de pe rama cu fagure. Ca să poată lua mierea, acesta a înlăturat albinele cu o pană de gâscă, încet, fără să le rănească. Aflăm că fiecare stup are pana lui. Ca să nu împrăştie vreo eventuală boală de la un stup la altul. Petru a absolvit Universitatea de Agronomie şi şi-a dat doctoratul chiar pe efectul pe care îl au substanţele chimice asupra apiculturii. Pe vremea mea, când era tânăr, lucrurile stăteau cumva altfel. La plecarea noastră, apicultorul a început să devină din inginer un fel de Nică, cu poveşti la care tot ai ciuli urechile. „Casa în care stau eu e casa părintească. Când eram mic, Prutul venea până în ogradă, inunda de două- trei ori pe an, iar când se retrăgea apa, rămâneau în urmă peştii, înotând aşa, pe-o parte. Oamenii ce să facă? Închideau porţile şi îi culegeau”, îşi aminteşte bărbatul râzând.

„Au murit din cauza unor boli”

Există apicultori în judeţ care au găsit singuri soluţia în această problemă. Radu Plăvănescu de la Prisaca Bârnova şi-a dus albinele în pădure. „Am 270 de stupi, îi ţin departe de culturile stropite cu pesticide, le ţin în pădure, am rezolvat problema pur şi simplu. Am miere doar de salcâm, tei şi polifloră, de pe fâneţe. M-aş bucura să se înterzică pesticidele, am înţeles că de la anul viitor se vor interzice. Vom vedea cum se respectă legislaţia! La ruşi, de exemplu, Putin le-a interzis de 10 ani, ei nu mai folosesc substanţe toxice pentru tratamente. La noi de ce să nu se poată?”, se întreabă acesta. La rândul său, reprezentantul Direcţiei Fitosanitare din judeţul Iaşi e de părere că pesticidele nu sunt un real pericol pentru albine. „Fără să lovesc în nimeni, aşa cum apicultorii ţin la meseria lor şi vor să scoată miere, şi ceilalţi producători, cei care se ocupă de agricultură, viticultură, legumicultură, etc, vor să scoată recoltă. Sunt însă nişte măsuri drastice pentru ei, pe care trebuie să le respecte, există produse care nu pot fi utilizate decât cu autorizaţie şi de către specialişti. Poate să le afecteze pe albine, dar nu pot avea loc mortalităţi în masă sau scăderea calităţii mierii. Au fost cazuri, îmi amintesc că acum 6-7 ani, la Grajduri a fost înregistrată o mortalitate mare la albine şi au dat vina pe tratamentul fitosanitar. Dar după ce s-au făcut cercetari s-a dovedit că au murit din cauza unor boli, după iernare. Insecticidele afectează dacă prind albina în raza de acţiune, dar albina are un senzor excepţional, ea fuge din acea zonă stropită”, ne povesteşte Petru Terenţ, şeful Direcţiei Fitosanitare din judeţul Iaşi. Statul oferă în prezent sprijin apicultorilor, prin APIA, pentru achiziţioanrea de medicamente pentru combaterea varoozei şi nosemozei în apicultura ecologică, dar decontează şi achiziţiile de mătci (sume între 32 – 80 de lei), de familii de albine (între 227 – 590 de lei), roiuri de fagi (91 – 400 de lei), stupi (56-375 de lei). Pentru anul în curs, apicultorii ieşeni trebuie să depună cererile până pe 1 august.