Griezmann, dorit la Manchester United. Ce ofertă face clubul englez

marți, 21 noiembrie 2023, 10:19
1 MIN
 Griezmann, dorit la Manchester United. Ce ofertă face clubul englez

Mijlocaşul Antoine Griezmann (32 de ani), de la Atletico Madrid, ar fi în atenţia grupării Manchester United, care i-a făcut chiar o ofertă salarială foarte consistentă, scrie presa catalană.

Favorit al lui Didier Deschamps şi adorat de Diego Simeone, Antoine Griezmann (32 de ani) ar fi, de asemenea, foarte apreciat de un alt antrenor european: Erik ten Hag. Potrivit cotidianului catalan El Nacional, Manchester United a făcut din mijlocaşul ofensiv una dintre ţintele sale, în încercarea de a-şi revigora atacul. Clubul a trimis chiar emisari în capitala Spaniei săptămâna trecută pentru a purta discuţii cu internaţionalul francez (124 de selecţii, 44 de goluri).

Potrivit ziarului catalan, gruparea engleză s-a oferit să tripleze salariul actual al fostului jucător de la Real Sociedad. Oferta este estimată la 21 de milioane de euro pe sezon, adică mai mult decât a câştigat la Barcelona (între 2019 şi 2021).

Comentarii