Harta imunităţii, pe judeţe. Câţi ieşeni au dezvoltat anticorpi potrivit statisticilor

miercuri, 21 iulie 2021, 15:59
1 MIN
 Harta imunităţii, pe judeţe. Câţi ieşeni au dezvoltat anticorpi potrivit statisticilor

Acoperirea vaccinală nu depășește 40% la nicio grupă de vârstă în România, iar din categoria cu cel mai mare risc, doar un român din 3 s-a vaccinat, conform unui raport al Institutului Național de Sănătate Publică. INSP spune că scenariul principal care trebuie luat în considerare ar fi că "următorul val epidemic cu tulpina delta va fi unul substanțial în ceea ce privește infecțiile și spitalizările" și avertizează că nu poate fi exclusă varianta reintroducerii unor restricții.

Acoperirea geografică – deși doar în 2.3% din unitățile administrativ teritoriale se înregistrează acoperiri vaccinale ce depășesc 30%, se observă un progres al vaccinării în ultima lună, conform INSP.

Potrivit INSP, a fost făcută o estimare a persoanelor ce ar putea avea un grad de imunitate împotriva formelor severe de Covid și decesului. Estimarea s-a bazat atât pe acoperirea vaccinală cu cel puțin o doză, cât și pe numărul estimat de persoane care s-au infectat și nu s-au vaccinat până în prezent. Estimarea numărului celor trecuți prin boală s-a bazat pe presupunerea că pentru fiecare persoană confirmata prin test diagnostic au fost alte 5 persoane nediagnosticate.

Pentru estimarea la nivel de județ s-a folosit ca bază de calcul populația rezidentă în Romania la data de 1 ianuarie 2020 (Institutul National de Statistica), fiind considerată mai apropiată de situația reala. Potrivit hărţii realizate de INSP, judeţul Iaşul este colorat în galben, ceea înseamnă o imunitate între 40 şi 50%.

Comentarii