Hoții care au furat ţigări cu sacii din Alexandru sunt căutaţi în tot oraşul

marți, 25 august 2020, 01:50
1 MIN
 Hoții care au furat ţigări cu sacii din Alexandru sunt căutaţi în tot oraşul

Hoţii care s-au “aprovizionat” cu ţigări dintr-un supermarket din cartierul Alexandru sunt căutaţi de către poliţşti. 

Spargerea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă şi hoţii ar fi folosit pentru transport un Mercedes pentru a fura mai mulţi saci cu ţigări. Supermarketul aparţine firmei Mihak & Tabak SRL şi se află la blocul D3, de pe bulevardul Alexandru cel Bun. În imaginile de pe camerele de supraveghere pe care Ziarul de Iaşi le-a difuzat sâmbătă se poate observa cum un tânăr cotrobăieşte prin magazine, cu o mască pe faţă. Ulterior, a doua zi, au fost raportate mai multe spargeri, anchetatorii suspectând că ar fi vorba despre doi sau trei hoţi. “La data de 22 august poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că dintr-o societate comercială au fost sustrase pachete de ţigări şi bani. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat şi cercetările continuă pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii