Iaşul împrumută 100 milioane de lei. Ce proiecte vor fi finanţate cu aceşti bani

joi, 21 octombrie 2021, 15:46
2 MIN
 Iaşul împrumută 100 milioane de lei. Ce proiecte vor fi finanţate cu aceşti bani

Municipalitatea ieşeană va demara proiecte privind modernizarea depoului Companiei de Transport Public din zona Dacia, reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea cinematografului Dacia, precum şi reabilitarea termică a 14 grădiniţe, şcoli şi licee, cu ajutorul unor fonduri de 100 milioane lei obţinute în urma semnării, joi, a unui contract de credit cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Contractul de credit şi contractul de garanţie au fost semnate de primarul Mihai Chirica în cadrul unui eveniment organizat online, la care din partea BERD au participat Venera Vlad, director asociat Infrastructură Europa, semnatara contractului, Susan Goerranson, director Infrastructură Europa, Elena Kiseleva, manager de proiect, şi alţi reprezentanţi ai băncii.

Primarul Mihai Chirica a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectele fac parte din lista investiţiilor prioritare care necesită concentrarea de resurse financiare proprii considerabile, dar care nu pot fi susţinute din bugetul local. Din acest motiv, în şedinţa de Consiliu Local de la începutul lunii a fost aprobată semnarea unui contract de credit în valoare de 100 milioane de lei, a contractului de garanţie şi a contractului privind contul de rezervă pentru serviciul datoriei.

Potrivit sursei citate, finanţarea rambursabilă externă a fost contractată în urmă cu 17 luni de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi a fost aprobată pe 15 martie 2021 şi de Comisia de Avizare a Împrumuturilor Locale (CAIL) din cadrul Ministerului Finanţelor.

Conform unui comunicat de presă remis de Primăria Iaşi, CAIL a autorizat două trageri, de 13,409 milioane euro în anul 2022 şi de 3,266 milioane euro în anul 2023, restul urmând a fi repartizat după semnarea contractului. Din documentul menţionat reiese că perioada de graţie este de până la trei ani, urmând ca rambursarea să poată fi făcută în următorii 12 ani, în 24 de rate semestriale egale. Din bugetul local al Municipiului Iaşi va fi asigurată plata serviciului anual al datoriei publice locale, impozitelor şi taxelor aferente realizării celor trei proiecte de investiţii şi altor cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile menţionate.

Primăria Municipiului Iaşi a mai făcut un împrumut de la BERD, de 15 milioane de euro, cu ajutorul căruia au fost achiziţionate 88 de autobuze ISUZU Citiport, după o licitaţie europeană organizată tot cu asistenţă BERD.

Comentarii