Iaşul la începutul regimului comunist. Primul martir (IV)

Evenimentele tragice testează capacitatea de mobilizare a unei comunităţi şi calitatea morală a oamenilor. Arhivele ieşene păstrează mărturii revelatoare cu privire la impactul asasinării studentului Sergiu Iacovlov în lumea academică şi opinia publică. Să lăsăm documentele să vorbească. În şedinţa Senatului Universităţii Cuza Vodă din 23 martie 1946, profesorul Dan Bădărău, de la Litere şi Filosofie s-a solidarizat cu poziţia decanului de la Medicină, profesorul Alexandru Ţupa: "S-a pretins că Comisia Aliată de Control este alarmată de prezenţa unor elemente subversive între studenţi. Dar Comisia de cine este informată? Nu cumva de politicieni care doresc să-i facă să creadă aceia ce ei ar dori să creadă?" Crima a fost interpretată în coloanele ziarului Moldova Liberă (procomunist) ca o crimă produsă la beţie. Şi a fost un simplu pretext pentru a da loc la mişcări "fasciste". În acelaşi registru s-a pronunţat şi decanul de la Ştiinţe, profesorul I. Gh. Botez. Mărturia lui este cutremurătoare: "A fost asasinat un student. Indiferent ce politică făcea, faptul este că un student al Universităţii a fost omorât. Deci Universitatea are datoria să urmărească mersul anchetei în mod obiectiv, pentru că o interesează soarta studentului".

De cealaltă parte, flaşneta comuniştilor era profesorul C. Balmuş, de la Litere. Conducea ziarul comunist Modova Liberă şi se făcuse cunoscut prin atacurile ignobile la adresa studenţilor şi colegilor necomunişti, prin intoxicarea opiniei publice şi susţinerea acţiunilor ocupantului sovietic. Toate comunicatele guvernului Petru Groza se publicau la Iaşi în ziarul său. Jalnicul profesor, care merită a fi amintit pentru derapajele sale, ca mărturie de lichelism degradant, vede pretutindeni provocări ale Opoziţiei la adresa guvernului "democrat". E atât de servil faţă de sovietici încât identifică până şi în purtarea tricolorului de către studenţi "gânduri şovine". Deci tricolorul este suspectat de şovinism de către un profesor de limbi clasice al Universităţii. Mai declară numitul în şedinţa Senatului, din 23 martie 1946, cu o ipocrizie perfidă. Chiar el, care orchestra campania anti opoziţie. În proiectata Moldova Mare, numitul va fi ajuns prim-ministru şi deputat în Sovietul de la Moscova. Credeţi că le-ar fi vorbit ruşilor în limba lui Cicero? Mai degrabă în limba română… de origine slavonă. Constantin Balmuş duce totul în derizoriu, prin intermediul metodei bolşevice de a răstălmăci faptele, de a face din alb negru, sfidând logica şi bunul simţ. Iată înscenarea sa, cu pretenţii de analiză: "Cei ce poartă azi ostentativ tricolorul fac acest lucru cu anumite gânduri şovine. În cazul asasinatului se aruncă săgeţi gratuite. Din cercetarea cazului se vede că nişte tineri de condiţie bună au stat până la ora 23 la bodegă. Rezultatul a fost că după ieşirea din local s-au luat la ceartă şi un student de la Medicină a fost împuşcat. De ce se duc aceşti tineri să huiduiască Guvernul?" Dar revelaţia vine în ultima frază, de unde înţelegem că a protesta împotriva guvernului sovietic de la Bucureşti este un nonsens ce justifică totul, inclusiv asasinatul, dar mai ales laşitatea lui. În această logică, studenţii sunt buni dacă aplaudă ocupantul sovietic şi răi dacă i se opun.

Ce repede a învăţat profesorul limba stăpânilor! Tocmai el, clasicistul, de la care ne-am fi aşteptat să fie pătruns câtuşi de puţin de cugetul etic al lui Seneca, Marcus Aurelius ori Plinius Secundus. N-a avut tulburări de conştiinţă nici atunci când criticii lui au fost destituiţi sau încarceraţi. Eminentul profesor Alexandru Ţupa a fost demis de la Decanat şi tras pe linie moartă. Aşa s-a "călit oţelul" în România acaparată de lichele. Sigur, au fost cumplite vremurile. Dar cum se face că tocmai lichelele profită de pe urma acestora? Că Iaşul a fost placă turnantă şi vector de şcoală comunistă, încă din primul an al noului regim rezultă şi din următoarele fapte. După ce şi-a încheiat misiunea aici, C. Balmuş a fost promovat să îşi desăvârşească vocaţia la Universitatea din Bucureşti, al cărui rector a fost între anii 1949-1952. În fine, în anul 1948, când regimul anexa şi Academia Română, C. Balmuş a fost răsplătit cu titlul de academician. În acelaşi an erau excluşi cei mai reprezentativi intelectuali români. E plină de învăţăminte istoria!

Un alt exponent al cercului roşu de la Iaşi, lingvistul Iorgu Iordan a fost promovat ambasador la Moscova, unde se laudă cu rezultatele epurării universităţilor româneşti lui Stalin însuşi. Filologul Jean Livescu, rector la Iaşi între anii 1948-1955, adică în perioada maximei prigoane politice, atunci când zeci de profesori au fost epuraţi, ajungând muritori de foame, şi-a continuat lucrarea la Universitatea din Bucureşti, al cărei rector a fost în două rânduri (1959-1963; 1968-1972).

Iar în vremea în care lichelele îşi făceau mendrele, beneficind până astăzi de locuri vizibile în lucrările de istorie a Universităţii, eminetul antropolog I. Gh. Botez, creator de şcoală, democrat convins, promotor al valorilor europene şi nu în ultimul rând apărător tenace al memoriei studentului Sergiu Iacovlov în faţa colegilor naimiţi din Senat, a fost exclus din învăţământ în anul 1948, după care a fost arestat în trei rânduri, i s-au înscenat diversiuni, i s-au aruncat manuscrisele în stradă, iar în final a fost încarcerat la capul Midia de la canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a murit, în 23 ianuarie 1953. Nu i s-a iertat niciodată că a avut curajul să participe la alegerile din noiembrie 1946 pe listele ţărăniştilor. În anul în care delatorul comunist C. Balmuş intră în noua academie de carton plăsmuită de comunişti, eminentul antropolog I. Gh. Botez era exclus de la Universitate şi încarcerat.

Mihai Dorin este istoric şi publicist