Ideile schimbă lumea, nu exploatarea, instituţiile sau capitalul!

McCloskey explică faptul că cea mai mare parte a istoriei umanităţii e dominată de o constanţă în termeni de standarde de viaţă. Abia prin anul 8000 î.H., atunci când s-a declanşat Revoluţia Agriculturii, care a permis domesticirea animalelor şi cultivarea plantelor, a apărut o schimbare de paradigmă. Nivelul de trai a crescut, însă nu s-a dovedit sustenabil. De vină a fost sporul demografic pozitiv, predeterminat de condiţiile mai bune de trai care au stimulat familiile să aibă mai mulţi copii, anulându-se, astfel, acest boom. Secolul al XIX-lea marchează o schimbare definitivă de paradigmă. McCloskey arată că, în jurul anului 1800, cele mai sărace ţări ale Europei erau Rusia şi Suedia. Astăzi, Suedia este printre fruntaşi – în termeni de prosperitate şi nivel de trai -, un suedez trăind, în medie, cu 110$ pe zi faţă de numai 3$ la începutul secolului al XIX-lea. Politicile liberale introduse la mijlocul secolului al XIX-lea au reprezentat forţa motrice care a împins economia suedeză acolo unde este astăzi. Suedia e doar un exemplu, alte naţiuni de pe glob s-au bucurat de transformări sistemice care le-a modificat perspectiva legată de prezent şi viitor.

Cu toate acestea, ce s-a întâmplat semnificativ în jurul lui 1800? Economiştii de stânga consideră că Europa a realizat aceste progrese economice şi sociale, în ritmuri nemaiîntâlnite până atunci, din cauza politicii imperialiste avansate vreme de secole. Neaoş spus, prin exploatarea celor slabi şi oprimaţi (de exemplu, sclavagismul din America). Spre pildă, regele Leopold al II-lea al Belgiei i-a obligat pe locuitorii din Congo (fostă colonie a Belgiei) să expoateze arborii de cauciuc pentru a obţine materie primă pentru fabricarea unor garnituri de cauciuc necesare în industrie. Tot cei de stânga au arătat cu degetul către această formă de exploatare ca sursă primară de îmbogăţire a Belgiei. Însă McCloskey se opune cu înverşunare unei asemenea teorii marxistoide. Şi prezintă o serie de argumente convingătoare care o invalidează. Spre pildă, banii câştigaţi de regele Leopold al II-lea s-ar fi scurs exclusiv în buzunarele acestuia, investindu-i apoi în proprietăţi imobiliare în Franţa… „pe persoană fizică”. Un belgian de rând nu a avut nimic de câştigat. Argumente solide sunt aduse şi în sprijinul ideii că Imperiul britanic nu a devenit o putere globală semnificativă pentru că a exploatat ţări (mai) sărace, precum India.

Cărturarii de dreapta aduc propriile teorii în sprijinul argumentaţiei. Spus în modul cel mai restrâns cu putinţă, ei consideră că investiţiile au generat avântul din secolul al XIX-lea, ele fiind responsabile pentru construirea lumii moderne. McCloskey consideră că argumentul e plauzibil, însă e necesar un bemol esenţial: intervenţia sau prezenţa inovaţiei. Fără inovaţie, investiţiile nu pot face mare lucru. Ghana, o ţară destul de bogată în momentul câştigării independenţei faţă de Marea Britanie în 1957, a beneficiat de pachete de ajutoare financiare externe consistente între anii ’50-’70 ai secolului trecut. Interesant e că, între timp, Ghana a devenit una dintre cele mai sărace ţări din zona Africii de Vest. De ce a avut loc o degradare atât de abruptă a standardelor de viaţă, deşi s-au injectat în economie sume considerabile de bani? Pentru că în spatele acestor intrări de capitaluri nu exista inovaţie reală. John Maynard Keynes (1883-1946) afirmase deja că, în decurs de o generaţie, în absenţa inovaţiei, randamentul sau rentabilitatea capitalului ar putea fi redus la zero! Cu alte cuvinte, a crede că sistemul capitalist se rezumă la acumulare de capital reprezintă o eroare fundamentală.

McCloskey consideră că atât explicaţiile celor de stânga (exploatarea), cât şi cele ale celor de dreapta (randamentele marginale descrescătoare ale capitalului) nu oferă o explicaţie integratoare. Acumularea de capital fără inovaţie nu generează progres durabil, la fel cum nici instituţiile fără suport etic nu vor construi o lume mai prosperă şi mai bună. Educaţia, fără a oferi libertate de iniţiativă, va fi tot un eşec lamentabil, producând armate de şomeri educaţi.

Explicaţia cea mai comprehensivă oferită de autoare este dată de tehnologie. Iar tehnologia nu înseamnă nici exploatare, nici investiţie şi nici schimbare instituţională. Trebuie avut în vedere fenomenul de ameliorare sau inovare instituţională (de exemplu, modelul humboldtian al învăţământului superior), nu de schimbare sistemică, pentru că instituţiile sunt, prin natura lor, conservatoare. Altfel spus, ideile (să le numim liberale) au fost primele, ele au fost motorul progresului, nu capitalul sau instituţiile!

De ce toate acestea s-au petrecut în secolul al XIX-lea? De ce atât de mulţi oameni s-au gândit, deodată, la atât de multe inovaţii, în special în nord-vestul Europei? Motivul pentru care ideile iniţiale au generat alte şi alte idei e că oamenii obişnuiţi, nu elitele sociale, au avut un obiectiv. Acesta a fost dat de liberalism. În termenii lui Adam Smith (1723-1790), liberalism înseamnă planul liberal de egalitate (de statut social), libertate (de iniţiativă) şi justiţie. Aşadar, liberalismul a făcut posibil acest progres economic şi social incredibil, inspirând milioane de oameni şi dându-le un sens acţiunilor lor neintenţionate de vreo minte omniscientă sau conducător unic. Exceptând Olanda, lumea anglo-saxonă a reuşit acest salt spectaculos, printr-un accident politic neintenţionat. Excepţionalismul britanic sau olandez, rolul semnificativ pe care ştiinţa l-ar fi jucat la un moment dat şi sistemul common law britanic nu au stat la baza aceastei revoluţii, ci Reforma Protestantă începută în secolul al XVI-lea! Aceasta a democratizat viaţa religioasă, deschizând noi orizonturi şi eliberând energii creatoare.

Rezum cele prezentate mai sus, astfel: ideile (liberale) au schimbat lumea, nu exploatarea/ imperialismul, instituţiile sau acumularea de capital!

Inima sus!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil. al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor