Ieşenii vor putea dona direct către proiectele care schimbă Iaşul în bine, după viziunea fiecăruia

joi, 15 decembrie 2022, 02:50
1 MIN
 Ieşenii vor putea dona direct către proiectele care schimbă Iaşul în bine, după viziunea fiecăruia

Fundaţia Comunitară Iaşi a lansat „Drag de Iaşi”, o platformă online de strângere de fonduri prin care se încurajează iniţiativa locală şi filantropia. Astfel, de pe 15 decembrie, ONG-urile din Iaşi şi grupurile de iniţiativă pot depune proiecte prin care, spune cei de la Fundaţia Comunitară, să schimbă felul în care ne raportăm la oraşul în care locuim. 

Ele vor fi publicate pe http://dragdeiasi.ro, iar ieşenii care sunt interesaţi să sprijine proiectele respective pot să doneze direct pe platformă, fără costuri adiţionale, putând să devină chiar şi ambasadori pentru proiectele care rezonează cu interesele lor.

„În luna generozităţii, ieşenii dăruiesc din Drag de Iaşi comunităţii încrederea că împreună, prin proiecte diferite, reuşim să producem schimbarea pe care ne-o dorim. În prima etapă se înscriu organizaţiile neguvernamentale şi grupurile de iniţiativă pe https://dragdeiasi.ro/. ONG-urile şi grupurile de iniţiativă eligibile înscriu prin completarea unui formular online proiectele dorite. Ambasadorii susţin proiectele prin donaţii făcute direct pe platformă şi prin promovarea proiectelor în social-media”, au transmis reprezentanţiei Fundaţiei Comunitare Iaşi.

Platforma este dezvoltată în cadrul proiectului ONGteca. Proiectul este derulat de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Iaşi şi Asociaţia pentru Dezvoltare, Transparenţă şi Participare Publică CIVICA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. 

Comentarii