În plină pandemie, Iordache și alții umblă prin Parlament să facă un salariu astronomic avocatului poporului

marți, 17 martie 2020, 22:58
2 MIN
 În plină pandemie, Iordache și alții umblă prin Parlament să facă un salariu astronomic avocatului poporului

Avocatul Poporului ar putea avea o indemnizatie lunara echivalenta judecatorilor cu grad maxim de la Inalta Curte, iar adjunctii acestuia vor avea o indemnizatie lunara echivalenta cu cea a judecatorilor cu grad de curte de apel, potrivit unui propuneri legislative initiate de 8 deputati, in aceste zile in care toata lumea se concentreaza doar pe combaterea pandemiei de coronavirus, potrivit ziare.com

"La implinirea varstei standard de pensionare, Avocatul Poporului si adjunctii Avocatului Poporului, care au indeplinit cel putin un mandat complet ( 5 ani- n.red.), beneficiaza de pensie calculata potrivit prevederilor legale aplicabile judecatorilor.

Fostii Avocati ai Poporului si fostii adjuncti al Avocatului Poporului, care au indeplinit cel putin un mandat complet, au dreptul la pensie si recalcularea acesteia in aceleasi conditii," se mai arata in propunerea legislativa.

Proiectul este semnat de patru deputati PSD (Florin Iordache, Adrian Solomon, Marian Cucsa si Claudia Gilia), doi deputati UDMR (Izabella Ambrus si Eva Csep), deputatul PNL Adriana Saftoiu si deputatul Steluta Cataniciu (neafiliat). Documentul a fost inregistrat la Camera Deputatilor pe 9 martie 2020.

Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a aprobat pe 12 martie ca acest proiect sa fie discutat in procedura de urgenta, dupa ce pe 10 martie respinsese o cerere similara, potrivit portalului Camerei Deputatilor.

Saftoiu si-a retras semnatura

Dupa publicarea articolului, deputatul Adriana Saftoiu (PNL) a precizat pentru Ziare.com ca si-a retras semnatura de pe acest proiect si ca a informat conducerea Camerei Deputatilor, dar ca modificarea nu a fost inca operata in fisa proiectului legislativ.

Motivul pentru care a semnat initial proiectul legislativ era acela ca legea reglementa mecanisme pentru o interventie mai buna a Avocatului Poporului in cazul categoriilor vulnerabile. De exemplu, copii care reclama abuzul parintelui, in conditiile in care Avocatul Poporului are acum nevoie de acordul parintelui reclamat pentru a vorbi cu copilul, iar legea ii permitea sa sara peste acord.

Avand in vedere insa ca este vorba si de modificari privind statutul Avocatului Poporului, Adriana Saftoiu si-a retras semnatura.

Continuarea, pe ziare.com

Comentarii