Inedita expoziţie intitulată ALB, la Muzeul de Artă

vineri, 03 august 2018, 01:50
2 MIN
 Inedita expoziţie intitulată ALB, la Muzeul de Artă

Iaşul găzduieşte până în septembrie o expoziţie inedită de artă: „ALB (albă lume, albe clipe, alb timp)“, semnată de Doina Mihăilescu, din Timişoara. Artista expune pentru prima dată la Iaşi, expoziţia fiind găzduită de Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, la Palatul Culturii. Doina Mihăilescu s-a arătat plăcut surprinsă de calitatea publicului ieşean, la vernisajul care s-a desfăşurat asearã fiind prezenţi numeroşi pictori, restauratori şi profesionişti din domeniul artei.

„Am descoperit la Iaşi un public extraordinar de receptiv. Participarea la vernisaj a fost neaşteptată, fiind prezenţi foarte mulţi profesionişti, iar căldura cu care am fost primită m-a impresionat. Am primit la Iaşi darul bucuriei şi nu exagerez când spun acest lucru. Mărturisesc, spre ruşinea mea, că am descoperit Iaşul abia în urmă cu doi ani, când am participat la expunerea unui doctorat la Palatul Culturii. De atunci îmi doresc să expun aici şi datorită doamnei curator dr. Corina Cimpoieşu, un muzeograf extraordinar şi un om de o mare fineţe, am reuşit să aduc această expoziţie chiar la Palatul Culturii, edificiu cultural impresionant al Iaşului“, a declarat Doina Mihăilescu.

Expoziţia de pictură, grafică şi desen a Doinei Mihăilescu prilejuieşte publicului ieşean întâlnirea cu un artist format în ţară şi străinătate, cu o amplă şi variată experienţă profesională. Profesor universitar doctor la Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Artă, restaurator, dar şi expert în evaluarea şi restaurarea picturii pe lemn, autor de studii despre artele vizuale, Doina Mihăilescu lucrează pe diferite şantiere de restaurare, a întreprins numeroase stagii de documentare în afara graniţelor şi, mai ales, a organizat multiple expoziţii personale (aproape 40) în România, Germania, Italia, Spania, Franţa, Polonia, Ungaria etc. Despre expoziţia „Alb“, artista Doina Mihăilescu a subliniat faptul că lucrările trebuie înţelese din perspectivă estetică şi mistică, titlul simbolizând o creştere progresivă a luminii, culoarea alb purtând o încărcătură simbolică de puritate.

„Toată tematica abordată reprezintă începutul unei călătorii spirituale izvorâtă din convingerea că omenirii nu îi este cu putinţă să trăiască în afara religiosului“, a punctat Doina Mihăilescu. Timpul oamenilor, timpul istoriei şi timpul lui Dumnezeu se întâlnesc în lucrările acestei expoziţii inedite, de expresie neobizantină, care se arată a fi, în final, de o maximă contemporaneitate. Expoziţia va rămâne pe simeze până pe 2 septembrie 2018 şi va putea fi vizitată cu biletul aferent Muzeului de Artă. 

 

 

Comentarii