Întunericul vine de la Răsărit

De la Ivan cel Groaznic, trecând prin atâţia alţi ţari care de care mai cumplit, ajungând la Stalin şi Hrusciov şi acum tu, Vladimir Vladimirovici, toţi aţi dus de-a lungul vremurilor o politică, dacă asta se poate chema politică, de rapt şi siluire, de stârpire a propriului popor, a popoarelor din jur, dar şi de dominaţie mondială. Un Gorbaciov şi alţii ca el au fost doar hiatusuri în istorie, sincope înşelătoare aşa-zis „democratice”, paşii necesari înapoi la un moment dat, de Fiară apocaliptică, pentru ca Rusia-prădătoare să-şi ia avânt pentru siluiri şi mai mari.

Vladimir Vladimirovici, avem un mare poet naţional, Eminescu, care a scris cândva, nişte versuri valabile şi astăzi: „De la Nistru pân la mare/ Vin muscalii de-a călare”. Noi, românii, ca toţi vecinii Rusiei, ca şi polonezii, ca şi finlandezii, ca şi lituanienii, letonii, ca şi, iată, fraţii voştri de sânge, ucrainenii, ştim bine asta, o istorie cruntă ne-a învăţat cu vârf şi îndesat. Hoţiile şi siluirile pe care le-am îndurat secole de-a rândul de la Ivani sunt imense: atât pe teritoriul românesc, cât şi pe acela din fostele ţări sărăcialiste. Nu mai vorbesc de naţiile pe care le stăpâniţi şi acum pe nedrept, cu sila. Căci al naibii se mai potrivesc hanaturile asiatice cu hanatul tău, al Moscovei. Şoşoacele şi simionii, cu mintea nu mai înaltă de genunchiul broaştei, care nu deosebesc albul de negru, care nu au în căpăţână decât câştigul de voturi şi care vă aprobă ca nişte mormoloci dând zelos din codiţă, întăresc regula. Numai proştii îi urmează pe cei care sunt, de fapt, împotriva propriului popor. Milioanele de ruşi sătui de caşa aceasta naţională împuţită, care iau anual drumul Occidentului pentru o viaţă mai bună şi pentru o democraţie adevărată, mărturisesc degringolada putiniană.

Dărăgoi Vladimir Vladimirovici, iată că au trecut ani şi ani ai conducerii tale şi se observă cu ochiul liber, fără să fii mare analist: cu anii se-mpute putina cu brânză! „Democraţia” pe care o susţii de ochii Occidentului este numai cu numele, există ca în basmele ruseşti, cu râuri de lapte şi maluri de mămăligă. Este, de fapt, clar o dictatură. Iar sărăcia şi împrostirea naţională se întinde ca o pecingine. Stalin ar avea de ce-şi râde fericit în barbă: Molodeţ, Volodea! Streliati nadă!

Lumina rusă a ta, „lucoarea”, de care scria la vremea lui mitropolitul Dosoftei, pâlpâie şi se stinge. Este, de fapt, barbarie, rapacitate şi crimă organizată. Când te aliezi cu unul asemenea lui Kadîrov, un cecen primitiv, semisălbatic, fătat în Caucazul silhui, vieţuind cu mintea tulbure cu multe secole în urmă, nu mai avem ce comenta. E ca şi cum ai susţine că Cicciolina (o mai fi trăind?) este fată fecioară. Dar ea e o curvă şi atât, cum şi tu eşti o curvă patentată a politicii mondiale, Vladimir Vladimirovici. „Democraţia” pe care o susţii  tu şi clica ta, şi în care, vai, cred mulţi ruşi prostiţi de atâţia ani de bolşevism porcesc, care te votează cu sârg, este numai cu numele, sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire.

Probabil că în zămosul tău gălbior, dărăgoi Vladimir Vladimirovici, s-a instalat ideea că Rusia are nevoie de o dictatură. O dictatură cu faţă umană, dacă se poate pricepe aşa ceva. Dar nu se poate: dictatura este dictatură şi gata! Cnutul şi naganul o caracterizează, lichidarea pe tăcute a oponenţilor, propaganda atroce şi mincinoasă, politica de lupi în haită, gata să se sfâşie între ei.

Vai de tine, Volodia! Sau poate că eşti mânuit, păpuşat ca o matrioşcă de generalii înfiretaţi şi medaliaţi până şi pe turul pantalonilor. Nu am de unde şti. Dar cert este că e ceva putred la Kremlin. Răsare zi de zi o dictatură tot mai purulentă şi mai dezgustătoare, neştiutoare de propriul popor şi de democraţiile lumii, acceptată doar de „democraţii” de la Beijing, fătaţi după chipul şi asemănarea „democraţiei” ruseşti. Sau viceversa, dracul ştie! Nu-i vorbă, avem şi noi dictaturi mai aproape, ici-şa: una colhoznică în Belarus sau alta de tip asiat în Azerbaidjan.

Repet, sunt slabe nădejdi să te schimbi în bine, Vladimir Vladimirovici, chiar dacă îţi strig Adevărul în faţă. Căci mintea ta e forma(ta)tă să nu accepte Adevărul, cuvânt care nici nu intră în vocabularul tău decât în cuvântările mincinoase pentru prostime şi pentru alde fraierul de Macron sau alţi occidentali cu caş la gură, care îşi închipuie că toată lumea judecă lucrurile ca şi ei – dulce, mălăieţ şi împăciuitorist. Dar judecata ta, dărăgoi Vladimir Vladimirovici, este vicleană şi făţarnică, căci, da, putem spune că întunericul vine de la Răsărit. Însă noi, pe care Bunul Dumnezeu ne-a pus în coasta voastră, a ruşilor, ca un fel de memento mori, ca să suferim aici, ca şi aprigii polonezi, ca şi balticii, ca şi finlandezii, ca şi blânzii basarabeni, ştim altceva şi înţelegem mai bine lucrurile şi ne păzim: „De la Nistru pân la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a…./ De la Nistru pân la mare/ Vin muscalii de-a călare.”

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist