Judecătorii decid soarta unei păduri de 400 de hectare care a aparținut unei familii de evrei

Pădurea fusese cumpărată de fraţii Carol şi Froim Fischer în 1939 şi pierdută un an mai târziu, când evreilor li s-a interzis să mai deţină proprietăţi funciare. În sprijinul pretenţiilor sale, Anisia Fischer invocă o lege apărută spre sfârşitul războiului şi care nu a fost niciodată abrogată. Pe magistraţii Tribunalului nu i-a convins. Cazul ar putea fi tranşat peste două săptămâni, în faţa Curţii de Apel.

De la începutul secolului XX şi până în preajma celui de-al doilea război mondial, familia Fischer a deţinut suprafeţe întinse de pădure în judeţele Iaşi şi Botoşani, arendând totodată numeroase moşii. Răscoala din 1907 a izbucnit de altfel la Flămânzi, pe una dintre moşiile arendate de această familie. În noiembrie 1940 şi în mai 1941, toate proprietăţile funciare evreieşti au fost confiscate de stat, în cadrul aşa-numitei politici de „românizare” a satelor. Printre moşiile confiscate de Centrul Naţional de Românizare s-a aflat şi pădurea Feredeni. Patru ani mai târziu, Legea 641/1944 a abrogat legislaţia antievreiască, dispunând ca toate proprietăţile confiscate să fie restituite foştilor proprietari. Această lege a stat la baza cererii depuse la Tribunal de nepoata şi ultima moştenitoare a fraţilor Fischer. Prin aceasta, Anisia Fischer a solicitat punerea în posesie pe o suprafaţă de 372,52 ha de pădure, aflată în administrarea Ocolului Silvic Hârlău.

În faţa instanţei, reprezentanţii Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva au apreciat că Anisia Fischer a abordat o cale greşită pentru soluţionarea cererii sale. Ea ar fi trebuit să depună o cerere la comisia locală de fond funciar Deleni, şi doar dacă aceasta i-ar fi fost respinsă, se putea adresa instanţei. Prin urmare, acţiunea era prematură. În plus, după cum a reieşit din actele depuse la dosar, pădurea Feredeni mai făcuse obiectul a două plângeri în justiţie, în 2006 şi 2010, soluţionate însă nefavorabil. În total, Anisia Fischer a revendicat în zona Hârlău aproximativ 4.000 ha de pădure, din care i-au fost retrocedate 1.150 ha.

Magistraţii Tribunalului au apreciat că solicitarea Anisiei Fischer nu poate fi considerată ca prematură. Câtă vreme ea nu s-a întemeiat pe legile fondului funciar, nici nu i se putea impune o procedură stabilită de aceste legi. Pe de altă parte, tocmai acesta a şi fost motivul pentru care judecătorii au decis în cele din urmă să respingă cererea. Pădurea fusese confiscată de stat în 1940 şi, teoretic, restituită în 1944, fără a exista însă acte clare în acest sens. Ulterior, ea fusese administrată de stat, aflându-se şi acum în posesia acestuia. Prin urmare, se putea considera că pădurea a fost preluată de regimul comunist fără niciun titlu valabil. Or, aceste situaţii sunt reglementate de legile fondului funciar. În loc să se raporteze la legea din 1944, Anisia Fischer ar fi trebuit să apeleze la Legea 18/1991 sau la Legea 1/2001. Solicitarea femeii a fost respinsă de Tribunalul, ajungând acum pe rolul Curţii de Apel.