Judecătorii ieşeni au consultat preţurile la caras şi novac pentru a judeca plângerea unui împricinat

În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie a anului trecut, trei botoșăneni au venit pe marginea unei bălți din Deleni. Gheorghe Murariu, Petru Arpinte și Dumitru Aramă au pescuit cu o plasă monofilament, interzisă în România, o cantitate estimată inițial de 150 kg novac și caras. Au fost interceptați însă pe malul lacului de paznici și poliție. Pentru moment, au reușit să scape, după ce au bruscat un polițist, dar au fost reținuți a doua zi și trimiși în judecată pentru furt calificat în circumstanțe agravante și ultraj. Arpinte a fost condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare, pentru Aramă, pedeapsa stabilită a fost de 9 luni de închisoare, iar în cazul lui Murariu, de un an de închisoare. În cazul tuturor, executarea pedepsei a fost suspendată, dar au primit și câte o amendă penală de 1.800 de lei. În plus, le-a fost imputată și valoarea peștelui capturat.

Plata daunelor materiale a reprezentat punctul central al dezbaterilor în cadrul apelului declarat de Arpinte împotriva sentinței Judecătoriei Hârlău. Acesta a contestat acțiunea civilă formulată de administratorul bălții, afirmând că acesta nu demonstrase că peștele îi aparținea și nici că valoarea lui ar fi fost într-adevăr aceea. Administratorul bălții solicitase plata a 108,5 kg de novac a 12 lei kilogramul și a 14,6 kilograme de caras a 15 lei kilogramul. Pentru a justifica acest preț, administratorul bălții prezentase detalii cu privire la peștii capturați de braconieri, de la anul în care a fost cumpărat puietul, speciile cărora le aparținea, prețul achitat, cât cântărea fiecare puiet, până la evoluția creșterii în greutate a peștilor. Ca urmare, magistrații Curții de Apel nu au pus la îndoială cine era proprietarul de drept al peștilor.

„Acele valori (de 12 lei/kg de novac, respectiv 15 lei/kg de caras) nu au fost contestate de inculpat nici în faza de urmărire penală şi nici în faza de judecată în primă instanță, și nici nu sunt vădit disproporționate față de prețurile practicate în mod obișnuit în magazinele cu specific perscăresc. Astfel, la dosarul cauzei nu s-au administrat probe în contradovadă din care să rezulte că preţul per kilogram al peştelui ar fi fost în realitate altul sau că de fapt persoana vătămată nu ar fi suferit niciun prejudiciu deoarece ar fi dat drumul peştelui înapoi în iaz sau l-ar fi valorificat imediat după săvârşirea faptelor”, au conchis judecătorii, care au decis respingerea apelului declarat de Arpinte.