Jurnalul lui Asachi (1)

Bineînţeles că ar fi fost interesant de ştiut care a fost istoria acestui artefact aproape necunoscut în spaţiul public. Bineînţeles că oricine s-ar fi gândit, auzind de prof. Buţureanu, că este vorba de renumitul profesor de la Universitatea de Medicină din Iaşi. Am discutat cu un important profesor de chirurgie ieşean, fost doctorand al lui Buţureanu, care mi-a spus că este exclus să fie vorba de profesorul Vladimir Buţureanu, deoarece acesta …nu vindea cărţi, ci doar cumpăra! Misterul se adânceşte, deoarece George Sorescu (fratele lui Marin Sorescu), în prefaţa la cartea sa Leucaida (o traducere a lucrării lui Asachi Leucaida lui Alviro Corinto-Dacico), reproduce o scrisoare a unui oarecare Buţureanu adresată la 1 decembrie 1909 doctorului C. Istrati, care tocmai publicase o lucrare despre Asachi, intitulată Din trecutul nostru. O sută de ani de cînd Asachi s-a dus la Roma. În scrisoare, care este semnată V. C. Buţureanu, autorul acesteia scrie că …Am regretat mult că nu ai avut la îndemînă şi caietul ce-ţi promisesem… Sorescu, autor al unei teze de doctorat despre Asachi, susţinută în 1970, crede că este vorba despre originalul lucrării Leucaida, o simplă presupunere, dar este foarte posibil ca acel caiet să fie jurnalul lui Asachi. De asemenea, este posibil ca acel oarecare Buţureanu să fie Vasile C. Buţureanu (1858-1941), un eminent profesor de mineralogie la Catedra de Mineralogie-Petrografie a Universităţii din Iaşi. Oricum, nu ştim cine este acel prof. Buţureanu căruia îi datorăm faptul că acest manuscris nu s-a pierdut şi că a intrat în fondul Bibliotecii Academiei Române în anul 1969.

Jurnalul este un fel de carnet cu coperţi cartonate, care are 183 file şi se intitulează, de fapt, Giuruială a lucrărilor casnice. Prima însemnare este în ziua de miercuri, 8 aprilie 1862, iar ultima, scrisă de Asachi, datează din 7 octombrie 1869. Cineva a mai adăugat o însemnare pe 3 noiembrie 1869. Sunt ultimii 7 ani din viaţa lui Asachi, care moare la 24 noiembrie 1869, având vârsta de 81 de ani (la 1899 speranţa de viaţă era la noi de 36,4 ani). Textul este destul de greu lizibil, aspect care poate fi observat pe măsură ce autorul înaintează în vârstă, iar, din loc în loc, însemnările sunt scrise de altcineva, cu o caligrafie exemplară. Asachi foloseşte din plin caractere din alfabetul chirilic, precum şi cuvinte din franceză sau italiană, uneori şi din germană.

Nu este un jurnal propriu-zis (în nici un caz nu era destinat publicării), ci un carnet cu însemnări zilnice, ideea iniţială fiind aceea de a se consemna cheltuieli, plăţi, diverse lucrări de întreţinere etc. Aproape în fiecare zi autorul desenează cu creion albastru fazele lunii, notează temperatura aerului, descrie cerul şi notează dacă sunt curenţi de aer. Pe lângă aceste informaţii, Asachi pune pe hârtie, odată cu trecerea timpului, diverse impresii politice, unele producţii literare, precum şi ceea ce se întâmplă zilnic în familia sa. Se poate vedea, astfel, cât de activ era Asachi, cât de racordat era la tot ceea ce se întâmpla atât în Principate, cât şi în Europa.

Jurnalul este scris într-un stil sec, sobru, în care apar şi accente intime, Asachi descriindu-şi visurile, precum şi anumite aspecte care ţineau de starea sa de sănătate.

Ceea ce rămâne după lectura jurnalului este Asachi Pater familias. El avea grijă de toţi – fraţi, copii, nurori, nepoţi şi alte rude. El ţinea casa, cu bucătar, camerieră, grădinar, vizitiu etc., el avea grijă de vie, el cumpăra care cu lemne sau cu fân, el cumpăra păsări, el mergea la piaţă, el se chinuia să vândă tipografia, el plătea tipografii, el edita Calendarul, el avea grija moşiei de la Petrodava şi atâtea altele.

Dar ceea ce iese în evidenţă în primul rând din jurnal este Asachi bunicul. Personajul Georgică, nepotul lui Asachi, este ubicuu în jurnalul bunicului său, care notează până şi cele mai banale informaţii legate de acesta: Georgică a plecat la Pension, Georgică s-a întors de la Pension, Georgică se plimbă prin ogradă, Georgica şi-a făcut temele, Georgică este îngândurat etc. La început am crezut că Georgică este un copil cu afecţiuni grave, care în mod sigur nu va apuca sfârşitul jurnalului. De fapt, era o impresie falsă, determinată de modul exagerat în care Asachi, un bunic hiperprotectiv, descria stările prin care trecea Georgică, un băieţel inteligent şi cam neastâmpărat, care va face studii de medicină la Paris, va fi profesor universitar la Universitatea de Medicină din Bucureşti şi membru al Academiei Române, ceea ce bunicul său nu a ajuns niciodată, dar asta este o altă istorie.

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi