La mulţi ani Alma Mater

Mihail Kogălniceanu, prim-ministru şi ministru ad interim al Cultelor (1860-1861) în domnia lui Al.I. Cuza, suţinea că „…Negreşit, ţara are nevoie de jurişti, de filozofi, doctori ai dreptăţii şi ai înţelepciunii”. Însă – adăuga el – în acelaşi timp „ţara are trebuinţă de doctori ai trupului, de medici”. În pofida pledoariei consecvente a lui Kogălniceanu, ca şi a existenţei unei anumite experienţe şi chiar tradiţii a învăţământului medical la Iaşi, Facultatea de Medicină nu a avut şansa de a prinde viaţă în capitala Moldovei decât cu aproape două decenii mai târziu – în 1879 – de la înfiinţarea primei universităţi din Principate – în 1860. Cursurile Facultăţii de Medicină s-au deschis la 1 decembrie 1879, când Leon Sculy ţinea prima lecţie de anatomie în actualul local al Universităţii de Medicină – pe atunci vechea Universitate ieşeană. Aşa a început Facultatea noastră, cu doar 14 studenţi şi doi profesori, din care unul, renumitul savant Petru Poni, preda chimia ca titular al Facultăţii de Ştiinţă. Baza clinică a Facultăţii a fost găzduită cu multă largheţe de Epitropia Spitalelor „Sf. Spiridon” din Iaşi. Facultatea de Medicină din Iaşi intra, chiar de la naştere, deopotrivă în istoria naţională şi în Europa prin profesorii şcoliţi în Franţa, Germania, Austria, integrând, încă din prima clipă, spiritul ştiinţific medical european aici, la noi, acasă. Inegalabilii iniţiatori ai învăţământului medical românesc de azi, Leon Sculy (primul decan al Facul­tă­ţii), Ludovic Russ senior, Aristide Peride, Ludovic Russ junior, Constantin Botez, Emanoil Riegler, Th. Philipescu, G. Socor, V. Bejan, E. Puşcariu, G. Bogdan ş.a. au înscris, prin truda, munca şi calităţile lor, prin suferinţa inerentă oricărei lupte, şcoala de medicină din Iaşi, încă de la începuturi, la cote europene şi universale. Aşa se şi face că, prin pionierii săi şi discipolii lor, precum Ion Tănăsescu, Alexandru Brăescu, Elena Puşcariu, Alexandru Moruzzi, şcoala medicală ieşeană se impune curând cu autoritate în domeniul chirurgiei, patologiei nervoase, oftalmologiei. Începuturile au fost modeste, baza materială era precară, dar dorinţa unor entuziaşti de a arăta ţării, precum şi celor neîncrezători, că Iaşul se poate afirma şi în domeniul medicinii, nu numai în cel al artei şi al culturii, a învins toate greutăţile. De fapt, premergători vizionari (I. Czihac, A. Fătu, N. Negură ş.a.) au avut ideea genială de a înfiinţa în 1830 Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi (SMN), prima societate ştiinţifică modernă de tip european din Ţările Române, care a introdus spiritul ştiinţific în Principate. SMN a fost prima societate academică care a dezvoltat învăţământul superior şi primele instituţii de acest tip: Academia Mihăileană (1835), Universitatea din Iaşi (1860), Facultatea de Medicină (1879). Dinamica evoluţiei de la Facultatea de Medicină din Iaşi la actuala Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” este o adevărată odisee. Numărul de studenţi a crescut după inaugurarea Institutului de Anatomie în 1894, clădire considerată la acel moment cea mai modernă de acest gen din sud-estul Europei. Şi acum, după aproape 130 ani, acest edificiu, emblemă a Universităţii noastre, renovat din temelii, este una din construcţiile cu care Iaşul se mândreşte, adăpostind Ecorşeul lui Brâncuşi (1902). În 1912 s-a dat în folosinţă prima aripă a noii clădiri în potcoavă a Facultăţii, iar în 1932 cea de-a doua, a treia terminându-se în anii '50. De la 5 clinici universitare în 1900, se ajunge la 21 în 1938, de la 2030 volume existente în Bibliotecă la sfârşitul secolului al XIX-lea se ajunge la circa 22.000 în 1939. Din 1913 începe să funcţioneze în cadrul Facultăţii şi Secţia de Învăţământ Farmaceutic care, în 1934, a fost transferat la Bucureşti. Datorită dobândirii unui mare prestigiu în ţară şi în străinătate, rolul Facultăţii va creşte substanţial după Marea Unire din 1918, când primeşte studenţi inclusiv din marile provincii româneşti, Basarabia şi Bucovina. Astfel, între cele două războaie mondiale, cifra şcolarizării este de 1388 studenţi. Regăsim aici marile personalităţi ale medicinii şi culturii româneşti: E. Mironescu – profesor de clinică dermatologică, scriitor şi colaborator de seamă al revistei „Viaţa Românească”; Gh. Tudoranu – profesor de patologie şi clinică medicală; talentatul publicist şi scriitor Grigore T. Popa, patronul universităţii noastre, cel care a descoperit sistemul port hipofizar, deschizător de drum în neuro­endo­crino­logie, personalitate a vieţii academice româneşti şi internaţionale, om de cultură (cofondator „Însemnări ieşene”), militant pentru Marea Unire, spirit eroic. Aceştia au fost apropiaţi de studenţi şi de bolnavi, au reprezentat modele umane respectate şi iubite, oameni de aleasă cultură, ce au conferit identitate Almei Mater medicale ieşene.

La circa opt decenii de existenţă, Facultatea de Medicină din Iaşi se impunea deja prin înalta tradiţie ştiinţifică şi culturală, prin fondatorii de şcoală modernă în toate disciplinele, care au înnobilat blazonul Universităţii noastre: C. Ionescu-Mihăieşti, Al. Slătineanu şi M. Ciucă – bacteriologie; N. Leon – parazitologie; A. Ţupa – histopatologie; V. Răşcanu – fiziologie,; C. I. Parhon – endocrinologie; E. Juvara, I. Tănăsescu, N. Hortolomei, Vl. Buţureanu, Gh. Chipail – chirurgie; O. Franche – urologie; Th. Economu – ortopedie; G. Demetriade, Gh. Năstase – dermatologie; Maria Franche – boli infecţioase; C. Bacaloglu, I. Enescu – clinică medicală; L. Ballif – psihiatrie; E. Radu – radiologie; E. Aburel, Gh. Plăcinţeanu, V. Dobrovici – obstetrică şi ginecologie; J. Niţulescu – fiziopatologie; D. Cornelson – igienă; I. Nubert şi I. Iancu – anatomie; P. Condrea – bacteriologie-virusologie; C.C. Dimitriu – clinică medicală; N. T. Deleanu, Al. Ionescu-Matiu, G. Popovici – farmacologie; Zoe Caraman – neurologie; Maria Briese – endocrinologie. În 1948, ca efect al reformei învăţământului, Facultatea se transformă în Institut de Medicină, apoi Institut de Medicină şi Farmacie (IMF), în cadrul căruia s-au inclus mai multe facultăţi sau secţii: Medicină Generală, Pediatrie, Stomatologie, Igienă, Farmacie. Alături de Facultatea de Medicină, în 1965 se fondează cu statut definitiv atât Facultatea de Stomatologie, cât şi Facultatea de Farmacie, care au cunoscut ulterior o ascensiune şi consacrare neîntrerupte.

La 100 de ani după ctitorirea învăţământului medical superior ieşean, în 1979, Centenarul IMF a fost marcat de rigorile regimului comunist, care îngăduia omagierea unui singur personaj, devenit instituţie. La acel moment, In­stitutul de Medicină şi Farmacie Iaşi instruia 3354 studenţi, din care 795 studenţi din alte ţări, avea 450 cadre di­dac­ti­ce, 46 laboratoare şi 38 clinici univer­si­ta­re, un Centru de Perfecţionare şi Specializare a Medicilor şi Farmaciş­ti­lor (IPSM). În şcoala medicală ieşeană s-au impus ulterior absol­venţi IMF de după 1961, deveniţi cadre didac­ti­ce universitare, şefi de secţie şi medici practicieni de prestigiu în reţeaua sanitară. În 1991, instituţia noastră se transformă în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) şi şcoala medicală de la Iaşi a reînviat, celor trei Facultăţi anterioare adăugându-se în 1994 unica Facultate de Bioinginerie Medicală din ţară, care completează în mod strălucit spectrul formării specialiştilor de vârf în practica şi teh­nologia medicală contemporană, în înalt grad computerizate. S-au adăugat în timp specializări complementa­re: Tehnică Dentară (1993), Asistenţă şi Profilaxie Stomatologică, Asistenţă Medicală, Nutriţie şi Dietetică, Audiologie şi Protezare Auditivă, Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare (1999), Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic. (…)

În 2023 studiază la UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 10.199 studenţi, din care străini 2.546 (majoritatea din Franţa – 996) din 72 de ţări, la care se adaugă 3453 rezidenţi, 374 masteranzi, 598 doctoranzi îndrumaţi de 1056 cadre didactice.

La 1 Decembrie 2023, se împlinesc 144 de ani de la naşterea şcolii de medicină de la Iaşi. Rememorându-i devenirea, suntem mai mult decât convinşi că ne putem bucura şi mândri că aparţinem acestei comunităţi – perenă apartenen­ţă de suflet la a noastră Alma Mater. Purtând în suflet pe ctitorii prestigiului Universităţii noastre, ne revin în minte cuvintele Profesorului Grigore T. Popa, spiritul tutelar al Universităţii noastre, de la moartea căruia, în iulie 2023 s-au împlinit 75 ani: „Firea lucrurilor cere ca, dacă purtăm o flacără, să o trecem altora şi peste abisul morţii. Trăim prin alţii în spiritul cărora urma noastră, dacă am lăsa-o, nu s-ar pierde”.