Lansarea lampioanelor pe 1 decembrie, sub semnul întrebării

vineri, 30 noiembrie 2018, 02:59
2 MIN
 Lansarea lampioanelor pe 1 decembrie, sub semnul întrebării

Ei susţin că reprezintă un pericol de incendiu şi că ar fi nevoie chiar de un aviz al Autorităţii Aeronautice Civile. Preşedintele CJ a replicat că lampioanele vor fi lansate sâmbătă seara din faţa Palatului Culturii, aşa cum era programat, doar dacă nu va bate vântul.

Consilierii judeţeni s-au reunit joi dimineaţa pentru o rectificare de urgenţă a bugetului Spitalului de Boli Infec­ţi­oase, respectiv 1,123 milioane de lei pentru Programul Naţional de Supraveghere şi Control al Infecţiei HIV, şi pentru una de 64.200 de lei pentru activitatea proprie a CJ în cadrul proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor.

Imediat după acordul consilierilor, Alin Aivănoaei a întrebat dacă preconizata lan­sare de lampioane în memoria victi­melor Primului Război Mondial, acţiune programată pentru sâmbătă după-amiază în faţa Palatului Culturii, are avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean. Fără să o spună, consilierul PMP a făcut aluzie la motivul invocat pe 15 octombrie de Inspectoratul de Poliţie Judeţean pentru anularea jocului de artificii fiindcă ar fi prea aproape de staţiile de carburanţi situate pe Sf. Lazăr.

Li­beralul Marius Dangă a mers mai de­parte, invocând un „aviz obligatoriu“ al Autorităţii Aerona­utice Civile, prevăzut într-un regulament din 2015.

Preşedintele Maricel Popa a citit din autorizarea dată de ISUJ: „A­vând în vedere că lampioanele zbură­toare sunt propulsate de aerul cald, după aprinderea unui element combus­tibil, conform art. 97 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor aprobate prin HG 63/2007… spune foarte clar că se utilizează doar în locuri deschise şi dacă nu bate vântul“.

Şeful CJ i-a răspuns apoi lui Marius Dangă că nu există o asemenea prevedere a AACR, dar că, într-adevăr, trebuie în­ştiinţat Ae­roportul. În urma insistenţelor consili­erului PNL, Maricel Popa a solicitat, iro­nic, staff-ului CJ să ia „aviz de la NASA pentru lampioane“.

Sâmbătă, după ceremoniile de marcare a Zilei Naţionale, care vor începe la ora 10 pe strada Anastasie Panu, va urma o dublă lansare de carte la ora 15, la Sala „Henri Coandă“ de la Palatul Culturii: „100 de ani de grafie românească“ şi „100 de cărţi de acum 100 de ani la Iaşi“. Biblioteca Judeţeană a organizat, la rândul ei, o expoziţie tematică de carte „100 de cărţi pentru 100 de ani“.

La ora 16, în Piaţa Palatului, sunt programate un spectacol de muzică şi dansuri populare, un concert susţinut de Filarmonica Moldova Iaşi, un moment susţinut de actori ai Ateneului, precum şi lansarea de lampioane în memoria victimelor Primului Război Mondial.

Comentarii