Leandro Paredes revine la PSG după împrumutul de la Juventus

vineri, 23 iunie 2023, 20:53
1 MIN
 Leandro Paredes revine la PSG după împrumutul de la Juventus

Mijlocaşul argentinian Leandro Paredes şi-a încheiat perioada de împrumut la Juventus Torino şi va reveni la gruparea franceză PSG, a anunţat vineri clubul italian.

Juventus Torino şi-a luat la revedere de la Leandro Paredes printr-un mesaj pe site-ul oficial: „ Aventura lui Leandro Paredes în tricoul lui Juventus a luat sfârşit. Mijlocaşul născut în 1994 revine la PSG după sezonul în care a fost împrumutat la Juventus şi a îmbrăcat tricoul alb-negru.

Au fost luni intense pentru el, care îşi încheie experienţa cu un total de 35 de apariţii: prima la Florenţa, cu Fiorentina, ultima la Udine, în victoria cu 1-0 în faţa lui Udinese. Între timp, a câştigat Cupa Mondială cu Argentina, în Qatar.

În alb-negru, el a marcat şi un gol, splendida lovitură liberă în victoria cu 2-1 pe teren propriu împotriva lui Lecce, şi i-a oferit lui Milik un assist în meciul Juventus-Benfica. Acum este timpul ca el să înceapă un alt capitol. Mulţumim pentru acest an şi mult succes în continuare, Leandro!”, scrie în comunicatul publicat de gruparea piemonteză. Juventus nu a activat opţiunea de cumpărare pentru Leandro Paredes.

Comentarii