Lider sindical: Cadrele didactice vor primi anul acesta toţi banii promişi!

joi, 28 decembrie 2017, 02:50
2 MIN
 Lider sindical: Cadrele didactice vor primi anul acesta toţi banii promişi!

Până ieri, liderii sindicali erau convinşi că aceşti bani câştigaţi în instanţă nu vor mai avea cum intra în conturile dascălilor în acest an, aşa cum promiseseră autorităţile din Educaţie.

Ieri a fost o zi cu emoţii pentru o mare parte dintre profesorii ieşeni, aceştia aflându-se în situaţia în care drepturile salariale câştigate în instanţă le-ar fi putut ajunge în portofele abia la jumătatea anului 2018. Problema a apărut după ce Ministerul de Finanţe a dat un ordin prin care programul de ieri al trezoreriilor a fost modificat, acestea termindând programul la ora 12.

Astfel, unele şcoli din judeţ s-au aflat în situaţia în care banii destinaţi plăţii hotărârilor judecătoreşti ar fi putut să nu mai ajungă în conturile şcolilor, acestea fiind iniţial programate pentru efectuarea plăţilor până pe data de 29 decembrie inclusiv. Ordinul ministrului de Finanţe a fost făcut public abia vineri, pe data de 22 decembrie, după ce decizia ar fi fost luată joi noaptea. Emoţia profesorilor nu a fost mică, mai ales că banii obţinuţi printr-o serie de proteste s-ar fi întors din nou la bugetul de stat, urmând să ajungă apoi în posesia profesorilor după o rectificare bugetară care ar fi putut fi efectuată abia după jumătatea anului 2018.

Cu alte cuvinte, pe lângă întârzierea de mai bine de jumătate de an, profesorii ghinionişti ar fi trebuit şi să primească mai puţini bani, conform noului cod fiscal impozitele trecând de la angajator la angajat. Situaţia a fost însă evitată după o serie de presiuni ale sindicatelor din învăţământ, inclusiv ale USLIP Iaşi. Chiar dacă, după terminarea programului trezoreriilor, la ora 12.00, mai erau cel puţin 10 şcoli din judeţ în această stare, situaţia a fost însă rezolvată într-un final.

Cadrele didactice ieşene erau pregătite să înceapă noi acţiuni de protest în cazul în care situaţia nu ar fi fost rezolvată, reprezentanţii USLIP Iaşi subliniind ieri că vor ajunge la Bucureşti la jumătatea lunii ianuarie în cazul în care nu vor fi găsite soluţii. Banii care au pricinuit emoţii profesorilor reprezintă restanţele la majorările salariale neacordate începând cu anul 2009. În total, suma alocată într-un final pentru judeţul Iaşi este de aproximativ 11 milioane de lei, chiar dacă iniţial au fost aprobate doar 8,6 milioane de lei. Suma a fost suplimentată în urma protestelor cadrelor didactice.

Comentarii