Lucrător cultural profesionist – cine-şi va asuma acest statut?

În Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Ministerul Culturii s-a angajat să reglementeze situaţia celor mai vulnerabile persoane active în cadrul sectorului cultural. O parte din echipa care a elaborat proiectul de ordonanţă de urgenţă a venit pe 23 februarie la Palatul Culturii din Iaşi pentru o prezentare şi dezbatere pe marginea sa cu reprezentanţi ai scenei culturale din Iaşi.

Necesitatea de a reglementa statutul celor care lucrează în sectorul cultural a devenit stringentă la nivelul mondial în ultimii ani, acesta fiind cel mai lovit de pandemie. Conform UNESCO, acesta a pierdut peste 10 milioane de locuri de muncă doar în 2020. Conform datelor cele mai recente din Eurostat, în 2021 comparativ cu 2019, România a prezentat cea mai drastică scădere a ocupării din sectorul cultural din cadrul ţărilor UE, de aproximativ 17% calculat la totalul ocupării în acest sector de activitate.

Ajutoarele date de unele guverne nu au putut lua în calcul o mare parte dintre aceste persoane, deoarece relaţiile lor contractuale sunt, de multe ori, atipice (pe perioade variabile de timp sau pot combina mai multe contracte de muncă part – time, PFA sau drepturi de autor). Lipsiţi de plasa de siguranţă a unei asigurări sociale, mulţi lucrează perioade îndelungate fără a putea beneficia de pensii, vechime în muncă, concedii medicale etc.

În timpul pandemiei, Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală a încercat o cartografiere a sectorului cultural din România. Folosindu-se şi de promisiunea unor posibile ajutoare de stat, condiţionate de înscrierea în Registrul Sectorului Cultural (neacordate, în ciuda a numeroase runde de negocieri şi tergiversări), INCFC a raportat un număr de aproape 11.000 de formulare completate în perioada 10 mai – 9 decembrie 2020: 6.606 persoane fizice, 1.179 de organizaţii neguvernamentale şi 3.135 de societăţi comerciale. Aproape jumătate (46%) din cele 6.606 persoane obţinuseră venituri din drepturi de autor în ultimul an, iar 20% erau angajaţi cu carte de muncă într-o instituţie publică. 11% (deci peste 700 dintre respondenţi) nu au obţinut niciun venit în anul respectiv!

Un studiu din 2019 realizat de Centrul Cultural Clujean şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai a confirmat că munca în cultură poate fi sumarizată printr-un singur cuvânt: precaritate. „40% dintre artişti şi 20% dintre lucrătorii culturali au angajatorul principal într-un alt domeniu decât cultura. 53% din respondenţi obţin venituri şi din alte domenii artistice decât domeniul lor principal (60% dintre artişti şi 40% dintre lucrătorii culturali)”. Boemia artistului e, de multe ori, doar un deziderat sau o imagine romantică de pe vremuri: 48% dintre participanţii la studiu lucrau mai mult de 40 de ore pe săptămână (o medie de 58 de ore pe săptămână).

Termenul de lucrător cultural a stârnit ceva nemulţumiri, din cauza unor sonorităţi socialiste. În documentele Uniunii Europe se vorbeşte de artişti şi lucrători culturali (artists & cultural workers). Conform propunerii prezentate, care include şi artiştii în denumirea umbrelă, statutul de lucrător cultural profesionist ar trebui să rezolve o parte din problemele sectorului prin acordarea celor care acum lucrează ca freelanceri a unui regim fiscal şi unor drepturi similare angajaţilor. Dacă ordonanţa va fi aprobată la timp, pentru a se putea înregistra ca lucrător cultural profesionist, o persoană fizică trebuie să depună, până la 25 mai, o declaraţie la ANAF prin care să demonstreze că peste 50% dintre veniturile din anul fiscal anterior (2022) provin din activităţi culturale sau drepturi de proprietate intelectuală.

Asta înseamnă că, de exemplu, dacă cineva a avut un rol de figurant într-un film şi a fost plătit cu 100 de lei, acestea reprezentând singurele venituri obţinute anul trecut, se poate înregistra şi beneficia de toate drepturile, deoarece nu există o limită inferioară de atins (probabil nu sunt anticipate posibile încercări de a abuza de aceste facilităţi): perioada cât e înregistrat se calculează ca vechime în muncă; concedii medicale; compensaţii în caz de accidente de muncă; indemnizaţie de şomaj pe maximum 12 luni; şi posibilitatea de a se asocia în organizaţii tip sindical care să negocieze drepturi colective şi să le apere interesele.

ANAF-ul e obligat să răspundă cererii în 30 de zile, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, după 45 de zile demersul se consideră aprobat tacit. Statutul dobândit de lucrător cultural profesionist este valabil timp de 3 ani fiscali consecutivi şi se suspendă dacă pe parcurs persoana încheie un contract de muncă pe durată nedeterminată. După 3 ani se poate cere reînregistrarea, cu condiţia ca minimum 50% din veniturile impozabile realizate în acest interval să provină din activităţi desfăşurate ca lucrător cultural profesionist.

Cum de multe ori un creator este nevoit să muncească şi în afara câmpului cultural pentru a-şi completa veniturile, una dintre întrebările legitime apărută în dezbaterea de la Palatul Culturii a fost de ce trebuie să existe acest procent de jumătate din venituri, greu de atins de suficiente persoane care se simt împlinite şi fac cu pasiune diverse activităţi culturale, dar nu pot trăi preponderent din acestea. Pentru mulţi, cultura este un hobby întreţinut din alte surse: un job la o corporaţie, o normă de profesor în învăţământul universitar sau preuniversitar, servit la mese sau din spatele barului, vânzător la magazin sau om bun la toate la un centru de copiere etc. Am colaborat de-a lungul timpului cu artişti talentaţi care obţineau venituri pentru a trăi din una sau mai multe din formele enumerate anterior. Răspunsul iniţiatorilor proiectului a fost că UNESCO cerea o pondere de 75%, care a fost negociată pentru specificul local la doar 50%.

Cine îşi va asuma, totuşi, acest statut opţional, cei care activează în domeniul cultural nefiind obligaţi să se înscrie ca profesionişti? Dacă pentru cei vulnerabili, neprotejaţi, şi care câştigă o sumă inferioară a 12 salarii minime brute pe economie (plafonul de la care impozitul de 10% la CASS pe PFA se schimbă), acest statut este un colac de salvare, e posibil ca cei care câştigă sume mai mari pe diverse tipuri de contract (PFA, drepturi de autor, dividende de pe un SRL etc.) să caute în continuare să îşi optimizeze veniturile pentru a plăti impozite cât mai mici, în condiţiile în care îşi pot cumpăra de la ANAF statutul de asigurat social.

Discuţiile cu echipa trimisă de minister au scos la iveală, încă o dată, problemele sectorului cultural şi au arătat că ieşenii au venit pregătiţi pentru dezbatere, încheiată după 3 ore. La un moment dat, dând un exemplu dintr-un alt stat UE, o doamnă de la prezidiu a scăpat o concluzie la care mulţi dintre cei care activează în cultură au ajuns, mai devreme sau mai târziu: „Poate că nu ne-am ales bine ţara în care să activăm”.

Cu toate acestea, în ciuda unor îmbunătăţiri care pot fi aduse, actul normativ discutat legiferează beneficii certe şi va clarifica şi îmbunătăţi situaţia unora dintre cele mai vulnerabile categorii de contributori activi la economia României: artiştii şi lucrătorii culturali.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi