Magazinul de sinucideri. Când ficţiunea devine realitate

Noutatea acestui scurt roman rezidă în modul în care este construit, intertextual, conţinând fragmente de versuri din Florile răului de Charles Baudelaire, din poemele lui Louis Aragon, transpuse sub formă de proză, şi din eseul lui Antonin Artaud Van Gogh, sinucisul societăţii, integrate perfect în economia textuală, fără a fi semnalate aluziv.

În modul cel mai concret cu putinţă, magazinul de sinucideri etalează cel mai ingenios şi fantezist instrumentar pentru a-ţi pune capăt vieţii, de la grosierul ştreang, la lama de ras ori glonţ şi până la sofisticatul cockteil Moş Ene pregătit cu iscusinţă de Doamna Lucrèce Tuvache, proprietara magazinului, alături de soţul ei, Mishima Tuvache, din mătrăgună, jeleu funest şi suflarea-deşertului, care te ucide neîntârziat, fie că-l bei, inhalezi sau doar atingi. Iar dacă îţi doreşti o moarte artistică, mai există varianta mărului lui Turing sau seppuku. Pentru bunul mers al magazinului de sinucideri îşi mai dau concursul fiul anorexic şi deprimat al Tuvache-ilor, Vincent (botezat după Van Gogh, celebru sinucigaş) şi Marilyn (de la Monroe, sinucigaşă şi ea). Până într-o zi.

Mezinul familiei, Alan (nu se ştie încă după ce personalitate a fost botezat astfel), un bucălat pistruiat, cu zâmbet larg, introduce o notă contrastantă în familia dedicată afacerilor cu sinucideri. Orice atinge, acesta preschimbă în viaţă. Transformând radical destinul clienţilor magazinului de sinucideri, dar şi pe cel al familiei sale, făcând din părinţii lui mohorâţi – alţi oameni, luminoşi, din fraţii săi deprimaţi – persoane autonome, încrezătoare în ei înşişi (= opera sa), "micul prinţ" al familiei Tuvache se va sinucide într-un ultim gest liber, fericit, aparent absurd.

Magazinul de sinucideri reprezintă un text superb aparţinând prozei fantastice, straniu şi plin de candoare în acelaşi timp. Ar putea reţine atenţia pentru realizarea unui interesant scurt metraj. Şi nu numai. Chiar şi din punct de vedere teatral, ar putea interesa regizorii atraşi de texte care pun probleme şi se pretează la interpretări scenice neconvenţionale. Dovada calităţilor acestui text, ecranizabil şi interesant pentru a fi pus în scenă, a venit ulterior publicării sale (2012), odată cu filmul Le magasin des suicides (titlu original), The Suicide Shop (titlu în limba engleză), lansat oficial în Belgia, Franţa, şi Olanda. Regizorul filmului este Patrice Leconte. El s-a născut în 1947 în Franţa. E autorul celui mai popular film francez Les Bronzés, 1978. A devenit cunoscut în Statele Unite pentru filme precum Man on the Train, Intimate Strangers sau My Best Friend, produse şi în studiourile de la Hollywood.

Fugind de monotonie şi conformism, regizorul a ales pentru ecranizare acest text inedit: nuvela lui Jean Teulé, Magazinul de sinucideri. Viaţa e prea serioasă pentru a o lua şi noi prea mult în serios pare să fie atât deviza regizorului, cât şi a filmului său, în deplin acord cu tendinţa nuvelei de la care se pleacă. Pentru a putea transmite un mesaj publicului actual şi a reuşi să o faci cu succes, trebuie să îmbraci respectivul mesaj într-un mod corespunzător timpului în care trăieşti.

Rubricile la care se înscrie acest film sunt: comedie, animaţie, musical. Astăzi, din ce în ce mai mult, au căutare şi se cer comedia neagră, comedia în general, tragi-comedia. Creaţiile regizorale care au la bază subiecte absurde sau chiar groteşti au şanse să reziste, deoarece nivelul de receptare al publicului va permite grade de selectare, în urma cărora nimeni nu iese păgubit. Nici cel ce are acces la mesaje mai subtile ale producţiei regizorale. Nici cel căruia îi parvine doar etajul de suprafaţă al mesajului. Toţi, deopotrivă, sunt câştigaţi. Unul învaţă o lecţie mai profundă, celălalt măcar râde copios. Apoi, sub aparenţa lejerităţii conferite de tipul de film de animaţie se poate deghiza o creaţie mai serioasă şi mai interesantă decât multe pelicule (comedii ieftine americane produse cu buget maxim, filme de propagare a mentalităţii de solidaritate şi comunism american, banale până la putrefacţie ori comerciale şi de acţiune, în care joacă megastaruri) din care deja am avut de-ajuns.

Filmul se anunţă la fel de controversabil ca nuvela. A face din această carte un manual de sinucidere e ultimul gând pe care l-aş putea avea. Mie nici acum nu-mi vine a crede că s-au sinucis oameni citind, de pildă, Pe culmile disperării. Dincolo de stilistica agonizantă, Cioran a fost bărbatul cu cea mai mare dorinţă de viaţă pe care mi-l pot imagina. Dar iată că "viaţa bate filmul". O tânără din România, Raluca Drăguşin, chiar s-a sinucis în 2011, aruncându-se în râul Jiu, inspirată de Magazinul de sinucideri. Aceasta urmând instrucţiunile de la pagina 71 din carte despre bolovanii din dotare pentru reuşita unei morţi prin înecare. Cartea cu pricina a fost găsită de rudele fetei. Păcat că aceasta a rămas la literă, nedeschizându-i-se şi alte valenţe ale cărţii. În esenţă, e vorba de o comedie neagră, în stilul familiei Addams, despre oameni care făcând comerţ cu moartea, aparent învăţându-i pe alţii cum să moară, învaţă ei înşişi să trăiască.

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)