Mihăiţă de la Iaşi, luat la mişto cu titlul de premier

joi, 18 ianuarie 2018, 02:50
3 MIN
 Mihăiţă de la Iaşi, luat la mişto cu titlul de premier

Tare ne-am mai amuzat ieri, stimaţi telespectatori, când încă se făceau şi se desfăceau guverne pe la televiziunile mogulilor, adică înainte de anunţul dezamăgitor pentru mulţi făcut pe seară de prezidentul Iohannis. 

Mai concret, am auzit pe unii ce vehiculau nume de posibili premieri pomenind, printre alţii şi pe cel al premarelui Iaşului, Mihăiţă, pe motiv că prezidentul s-ar scoate astfel. Adică e de la PSD? Este! Păi, băbăeţ, ce-are pilula cu prefectura? Înţelegem noi cumva că Mihăiţă, cu disidenţa lui politică în partid, o fi dând bine pe la Bucureşti, Ploieşti, Mizil sau Cuca Măcăii, dar puţină lume de acolo înţelege că, de fapt, răţoiala lui Mihăiţă taman asta vrea să palmeze: faptul că nu are nici o realizare loco, şi aşa mai poate păcăli niscai naivi care se prind mai greu pe unde calcă prin târg. Şi, din alt unghi privind, am mai auzit noi ce spun unii răutăcioşi de prin partidoiul ieşean: că Mihăiţă s-ar lăuda uneori, la un şpriţ, că el e de fapt băiatul serviciilor care va fi pregătit pentru alegeri prezidenţiale, pe viitor. Asta cu premierul e variant a de baltă a serviciilor, să înţelegem? Sau de iaz?

Cati calcă totul în picioare

Am auzit tot ieri, prin anumite cotloane ale politichiei, că un posibil nou ministru al Educaţiunii ar putea fi de la Iaşi, în persoana madamei cu Camelii, cea care oricum deţine o funcţie importantă, de şefă a comisiei de Învăţământ din Cameră. Alte surse zic însă că madama de la Iaşi nu e interestă de aşa ceva în conjunctura actuală atât de încâlcită. Şi, în sfârşit, un al treilea zvon, auzit pe seară, este că, până la urmă, cea care va veni ministru îl locul papiţoiului actual ar fi tot Androneasca. Cea care oricum îşi dă seama că tre’ să joace cam ultima carte, având în vedere anişorii. Aşa că, logic, Iaşul mai aşteaptă. Să sperăm că nu mai mult de şase luni…

Dar păsările călătoare un’ se duc când se duc?

O întrebare de bun simţ, stimaţi telespectatori, acu la final: oare de ce fug de lege oamenii de încredere ai lui Dragnea în Costa Rica, destinaţia fostei procuroare DIICOT şi prietene bune a şefului PSD, Alina Bica? Dacă aţi uitat, e aceeaşi destinaţia la care urma să ajungă, dar n-a mai fost să fie, şi  Costel Comana, acţionarul de la Regiotrans care s-a sinucis într-un avion spre Costa Rica, fost coleg de facultate şi prieten bun cu Dragnea, care era şi un obişnuit al resortului de la Fortaleza, Brazilia, unde şi Dragnea are multe „acţiuni“. Ca o chestie de cultură generală: ţara asta e o ţintă cam pentru toţi dictatorii lumii. Hm, ce potriveală…

**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii