Mişcarea feministă din America şi viitoarele alegeri prezidenţiale

La Globurile de Aur, discursul feminist-mobilizator al vedetei TV Oprah Winfrey a avut un succes neanticipat. Titluri de primă pagină sugerau că Oprah ar putea fi o carte câştigătoare a democraţilor în cursa viitoare pentru Casa Albă. (Desigur, asta m-a făcut să mă întreb dacă prezidenţialele americane chiar se transformă într-o competiţie între staruri TV.) Pe de altă parte, dincolo de zâmbete în colţul gurii şi ochi daţi peste cap pe care o candidatură ca a lui Oprah le-ar putea stârni, prestaţia sa a fost ireproşabilă şi de impact. Voci democrate au îmbrăţişat o posibilă candidatură la alegerile primare, sugerată de titluri de primă pagină, arătând totodată revelaţia unei posibilităţi la care poate nimeni nu se gândise.

După momentul Oprah, o ştire recentă a readus-o în prim plan pe fosta candidată a Partidului Democrat, Hillary Clinton. O anchetă jurnalistică a ziarului The New York Times a dezvăluit că doamna Clinton s-a opus categoric, în 2008, propunerii de concediere a fostului consilier de campanie cu mobilizarea comunităţilor religioase, Burns Strider, acuzat în repetate rânduri de hărţuire sexuală. Fost pastor baptist, în timpul unei misiuni americane religioase în Hong Kong, Strider e descris drept un cunoscător rafinat al mediilor religioase din America. Presa îi recunoaşte expertiza şi rolul important pe care l-a avut în campania din 2008. Să ne reamintim că acesta era anul în care Hillary spera să fie prima femeie preşedinte al Americii, pierzând în final în faţa primului preşedinte africano-american, Barack Obama. Sunt cel puţin două posibile motive ale acestei decizii a lui Clinton de apărare a consilierului Strider. Cel mai la îndemână este cel pragmatic. Un scandal de presă şi pierderea unui consilier important nu e tocmai ceva de dorit într-un moment crucial precum campania din 2008. Al doilea posibil motiv îl vom enunţa ceva mai încolo. Acum, să încheiem povestea cu Strider: înainte de campania din 2016, Strider s-a raliat unei organizaţii independente, "Correct The Road” (în traducere – Corectaţi Calea!), care pregătea susţinerea lui Hillary la următoarele prezidenţiale. Însă, a sfârşit prin a fi concediat înainte de campanie, în urma mai multor acuzaţii de hărţuire venite acum din partea mai multor femei.

Mai mult chiar decât decizia de atunci de a evita un scandal, reacţia de astăzi a doamnei Hillary este dezamăgitoare. Când The New York Times a publicat cu săptămâni în urmă ancheta, Hillary Clinton a reacţionat imediat, declarând că în 2008 fusese pur şi simplu consternată, oripilată de cazul Strider! De asemenea, ea şi-a exprimat acum simpatia faţă de femeia care a ieşit în faţă deschis, spunând că a sunat-o imediat după citirea articolului!  Câtă ipocrizie! Probabil că a fost aceeaşi consternare ca şi cea generată de predatorul sexual, producătorul de film Harvey Weinstein, declanşatorul, cumva, al furiei de gen ce a generat mişcarea "Me Too”. Presa a relatat că Weinstein, al cărui comportament faţă de femei nu a fost deloc un secret, a fost un prieten apropiat al familiei Clinton şi un donator important pentru democraţi. Este cumva ironic felul în care Hillary Clinton a fost înconjurată de bărbaţi implicaţi în scandaluri sexuale de tot felul. Încă înainte de Monica Lewinsky, soţul ei fusese acuzat public de hărţuire. Apoi, marea umilinţă cu Lewinsky. În 2011, ea a revenit în atenţie când fostul candidat la primăria New Yorkului, senatorul democrat Anthony Weiner, un alt prieten al familiei Clinton, a fost implicat într-un scandal sexual cu o minoră căreia îi trimisese mesaje cu poze ale organelor genitale proprii. Familiară aşadar cu slăbiciunile masculine (ca să le numim aşa), Hillary Clinton a fost umilită public după ce femeile implicate au ieşit în faţă cu acuzaţii. Este acesta un al doilea posibil motiv care a făcut-o să se opună concedierii lui Strider?

Cazul Strider, o anchetă mai puţin semnificativă în comparaţie cu scandalul emailurilor prezidenţiale, e semnificativ pentru doamna Clinton, punându-i la îndoială inclusiv onestitatea în ancheta emailurilor. Declaraţia sa de neasumare a responsabilităţii, de exprimare a unei consternări necredibile îi clatină reputaţia, piedestalul de onestitate şi francheţe. Un comentariu excelent am găsit pe această temă în Washington Post.

În contextul mişcării "Me Too”, cazul Strider e important sub aspectul acestei cotituri culturale. Clinton a fost expresia unui alt tip de feminism, cu alte standarde şi valori în planul acceptării. (Unul ce îmi aduce aminte de argumentele invocate de Catherine Deneuve în declaraţia sa de denunţare a mişcării "Me Too”, comentate strălucit într-un text de opinie din The New Yorker.)

În contextul rolului "Me Too” în viitoarele alegeri, cazul Strider arată că femeile de succes din politică nu mai pot semăna cu Clinton, ci mai degrabă cu Oprah. Două femei puternice care aparţin cumva aceleiaşi generaţii. Oprah are 64 de ani, cu şapte ani mai puţin decât Hillary. Nu vârsta le situează în lumi diferite.

Dar cel mai convingător argument despre impactul "Me Too” în viitoarele alegeri este numărul record de femei care şi-au anunţat candidatura pentru diverse demnităţi guvernamentale şi politice. Presa a numărat deja 11 candidaturi feminine din partea democraţilor. "De ce 2020 va fi anul femeilor” – se intitulează o analiză publicată de Politico. Iar The New Yorker a publicat un articol despre 13 femei care ar trebui să candideze la preşedinte în 2020. Între ele, trei republicane ce l-ar putea înfrunta pe Trump, acuzat şi el, în repetate rânduri, de hărţuire sexuală. Redăm aici un citat: "Hillary Clinton nu va fi prima femeie preşedinte. Dar America e acum gata să aleagă una".

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, coordonează programele educaţionale din cadrul "Duke Initiative for Science & Society"