Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Moşteanu anunţă că USR PLUS ar putea renunţa la solicitarea ca Florin Cîţu să nu mai fie premier

GALERIE
Ionuţ Moşteanu
  • Ionuţ Moşteanu
- +

Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, anunţă că s-ar putea renunţa la solicitarea ca Florin Cîţu să nu mai fie premier, pentru deblocarea crizei guvernamentale. Moşteanu afirmă că, într-adevăr, demiterea unui ministru este atributul premierului, însă şi USR PLUS ar putea vota, constitutional, orice în comisiile din Parlament, ar putea respinge proiecte ale Guvernului sau chiar ar putea vota o eventuală moţiune de cenzură. ”Aducerea atributului constituţional în discuţie între nişte parteneri nu va face decât să fragilizeze coaliţia”, afirmă Moşteanu. Acesta explică ce condiţii pune USR PLUS pentru depăşirea crizei.

”Nu este în regulă ce s-a întâmplat, nu este în regulă folosirea unilaterală şi fără nici un preaviz a atributului constituţional al premierului de a demite oricând vrea dânsul pe oricine din Guvern. Suntem într-o coaliţie şi vrem să fim trataţi ca parteneri”, a declarant, la RFI, Ionuţ Moşteanu.

Întrebat în ce condiţii ar renunţa USR PLUS la solicitarea ca Florin Cîţu să nu mai fie premier, Moşteanu a afirmat: ”În nişte condiţii clare, care vor fi enunţate astăzi în şedinţa de la ora 16 (…) Nişte condiţii care să aşeze colaborarea în coaliţie pe nişte baze de colegialitate. Aducerea atributului constituţional în discuţie între nişte parteneri nu va face decât să fragilizeze coaliţia, pentru că da, poate să demită, constituţional, pe cine vrea, când vrea, din Guvern, însă la fel şi noi, USR PLUS susţine cu 33% din voturi această coaliţie în Parlament, avem atributul constituţional să votăm ce vrem în comisii sau în plen, să respingem de exemplu un proiect al Guvernului sau să votăm o moţiune de cenzură. Ei bine şi unde ajungem cu asta? Nu ajungem nicăieri, nu. Trebuie să ne aşezăm la masă, avem experienţă, am lucrat ani de zile cu parteneri în privat şi în politic, ştim să conducem echipe, vrem să vedem acest lucru şi de la domnul Cîţu că devine un partener al echipei dânsului, al echipei ministeriale, un partener pentru reforma la care ne-am angajat cu toţii”.

De asemenea, întrebat dacă există posibilitatea rămânerii în coaliţie, cu Florin Cîţu premier,Moşteanu a replicat: ”Există această posibilitate, da, dacă reuşim să aşezăm coaliţia pe noi baze”.

Moşteanu vorbeşte despăre completarea acordului de colaborare. ”Renegociere e prea mult spus, doar completare, aş zice, mai degrabă, cu noi idei, un mod de lucru mai detaliat, care da, poate că ar fi trebuit să fie detaliat de la început, din decembrie, de când am semnat acel acord de coaliţie. Am avut multă bunăvoinţă şi am spus că anumite lucruri sunt considerate cumva de bun simţ şi nu trebuie să le detaliem acolo. Iată că la aproape patru luni după acel moment este nevoie să clarificăm modul în care colaborăm în această coaliţie”, a mai declarant Moşteanu.

Liderul deptaţilor USR PLUS afirmă că una dintre problemele care trebuie discutate este modalitatea de demitere a unui ministru din partea partenerilor, dar sunt ”multe altele” care treuie discutate.

Întrebat dacă USR PLUS doreşte ca un ministru să nu mai poată fi demis la Guvern, ci în urma unor discuţii în coaliţie, MOşteanu a explicat: ”Asta este absolut corect şi absolut normal, absolut loial şi colegial. Premierul a fost învestit odată cu Cabinetul, odată cu miniştrii. Miniştrii sunt oameni propuşi de partidele din coaliţie, sunt politicieni care au voturi în spate şi acest lucru trebuie respectat. Faptul că noi i-am pus prin vot cu toţii împreună această armă constituţională în mâna premierului Cîţu nu-i dă dreptul s-o folosească, decât după ce avem o discuţie corectă, colegială, cu argumente, cu evaluări şi aici vrem să mergem”.

Cititi si: Deputat USR: Nu mai putem continua cu domnul Florin Cîțu în calitate de premier

Moşteau respinge idea că, astfel, premierul ar avea un rol pur decorativ: ”Nu este aşa, nu despre asta este vorba. Numai că nu vrem, pentru binele românilor, să vedem un premier care ajuns în scaunul de la Palatul Victoria, se transformă într-un stăpân, că miniştrii nu sunt nici măcar angajaţii premierului, sunt nişte colaboratori. Mai ales că suntem într-o coaliţie (...). Trebuie să fim consultaţi, să discutăm, să vedem când sunt probleme”.

Întrebat cum va fi colaborarea cu premierul Florin Cîţu, după ce s-au jigit recuproc, Moşteanu a explicat: ”Eu cred că nu este o jignire, este o descriere a unui mod de comportament la care noi nu ne-am aşteptat. Faptul că odată ce s-a văzut cu acea armă constituţională în mână, a început să împuşte partenerii care-i puseseră acea armă în mână, asta nu mi se pare în regulă. Eu dacă vrea domnul Cîţu, pot să-mi cer scuze pentru acest cuvânt (vătaf - n.r.), ca să mergem înainte, însă un lucru este foarte clar: nu vrem să se mai întâmple aşa ceva, vrem să stăm la masă şi să mişcăm lucrurile umăr la umăr, împreună (…) Noi spunem că aceste lucruri trebuie discutate înainte şi negociate şi clarificate. Nişte strângeri de mână sau nişte acte adiţionale la protocolul de coaliţie şi mergem împreună mai departe, din nou, dar după ce le clarificăm”. Liderii coaliţiei se reunesc din nou marţi, de la ora 16.00.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri